Loading

5 designeri de văzut și de purtat la AUTOR 2017

Se apropie încet și sigur ediția 2017 a târgului internațional de bijuterie contemporană Autor – singurul eveniment de acest tip din Europa de Sud – Est. 90 de artiști de peste tot din lume, chiar și din Japonia, Noua Zeelandă, Peru, Australia, Grecia, Chile, SUA, Finlanda, Franța, Argentina sau Italia (am dat doar câteva exemple, dar țările sunt mai multe) vin la București ca să-și prezinte cele mai noi colecții.

festivalier

Nu avem foarte des ocazia să vedem ce bijuterii contemporane sunt prin aceste țări și care ar fi tendințele pe partea asta, așa că vă încurajăm să mergeți la târg în week-end-ul 13 – 14 mai, la Grand Hotel de Boulevard din București. Designerii vor fi acolo, prietenoși și dispuși să vă povestească despre creațiile lor. Ca să vă dăm o mână de ajutor și să vă faceți o idee despre ce veți putea vedea la târg, am selectat pentru voi 5 artiști de văzut și se purtat:

  1. Atelier Nomada (Australia) – colecția “Australiana”. În spatele acestui brand se află Flavia Barar, arhitect și designer urbanist din Brașov, care a locuit o perioadă în Germania, Mexic și Columbia, înainte de a se stabili în Australia, în urmă cu 10 ani.

 

festivalier
Eucalyptus Leaf Earrings
Eucalyptus Leaf Ring
Eucalyptus Leaf Ring
Festivalier
Gumnut Ring

 

2. Clarisa Manteguiaga (Chile), colecția “Holy Bone” creată din oasele animalelor care au fost consumate (găini și vaci), ca o expresie a supraviețuirii speciei umane și a suferinței pe care o provoacă altor specii.

 

Festivalier

festivalier

 3. Mona Velciov (România), colecția “Despădurit” – un protest și o confesiune a autoarei pe tema despăduririlor din România, din ultimii 20 de ani.

festivalier

festivalier

3. Kyri Hinkleman (SUA) – bijuterii create din obiecte recuperate din diferite anticariate, cărora le-a dat o nouă viață.

 

festivalier

festivalier

4. Shiran Shashua (Israel), colecția “The Morning After”. Autorul a folosit hârtia ca material principal în această colecție și a căutat să-i ofere o altî valoare, să o transforme în bijuterie.

festivalier

festivalier

 5. Pilar Gallego (Austria), colecția “Traces of water” încearcă să transpună frumusețea naturii în bijuteria contemporană.

festivalier

festivalier

Mai multe detalii găsiți aici și aici.

Leave a Reply

X