Loading

Andreea Novac: Spectacolul nu se mai întâmplă exclusiv pe scenă, ci, mai mult sau mai puţin conştient, se mută în interiorul fiecăruia dintre cei prezenţi în sală.

Festivalul Like CNDB s-a încheiat zilele trecute și ne bucurăm că am reușit, cu această ocazie, să vedem câteva spectacole de dans contemporan și să asistăm la discuții și dezbateri cu diferiți coregrafi și dansatori.

Unele momente de dans ne-au plăcut foarte mult, altele ne-au determinat să ieșim din zona de confort și să înțelegem și mai bine acest tip de artă.

Și ca să aflăm și mai multe detalii despre Centrul Național al Dansului (CNDB), despre acest festival care a avut un rol foarte important chiar de la prima ediție, dar și despre subiecte mai atipice (spre exemplu: dans terapia), am stat de vorbă cu Andreea Novac – una dintre cele mai apreciate coregrafe și dansatoare din tânăra generație. Mulțumim mult pentru răspunsuri și pentru lămuririle oferite.

Vă recomandăm să nu ratați următoarele spectacole de dans contemporan de la CNDB, dar și din alte spații mai neconvenționale (vom reveni cu detalii în curând).

festivalier

Festivalier: Când v-ați decis să alegeți dansul contemporan?

Andreea Novac: Am ales dansul contemporan instinctiv şi emoţional. O vreme i-am spus curaj, apoi inconştienţă (în sensul pozitiv al cuvântului, de aruncat cu capul înainte şi gândit mai apoi), acum îi spun cea mai bună decizie a mea până în acest moment. Prin 2002 am fost la primul meu atelier de dans contemporan, la MAD (MultiArtDance). Îmi plăcea tare mult cum mă simţeam la atelier, dar nu înţelegeam mai nimic din ce se întâmpla acolo. Aveam însă senzaţia că pot exprima ce vreau eu şi cum vreau eu, şi peste toate acestea, mă simţeam foarte creativă. La 20 şi ceva de ani, pentru mine, aceastea erau nevoi principale. Aşa că am hotărât, brusc şi brutal şi fără să ştiu vreo clipă ce avea să urmeze, să renunţ la psihologie şi să dau admitere la coregrafie.

Festivalier: În 2005 ați avut primul proiect personal, mai exact Are you going with me?, spectacol prezentat în cadrul unui festival organizat de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Privind în urmă, ce a însemnat acest moment? V-a fost de ajutor faptul că a avut loc în cadrul unui festival?

Andreea Novac: A trecut ceva vreme de la Are you going with me şi nu-mi mai amintesc prea multe detalii despre unde, când şi cum s-a întâmplat. Cred totuşi că a fost primul meu moment coregrafic în UNATC şi l-am prezentat în Uşi Deschise. Sper să nu greşesc. Nu a avut prea mare importanţă contexul în care l-am prezentat. Era prima mea lucrare, avea 5 minute şi eram vrăjită.

Festivalier: Acum, în 2017, vorbim despre un alt festival – LIKE CNDB, care în momentul lansării a marcat revenirea în forță a Centrului Național al Dansului. Cum vedeți acest festival în prezent și care credeți că ar putea fi rolul acestuia în viitor pentru dansul contemporan din România?

Andreea Novac: Îmi amintesc bine lansarea festivalului (căci la momentul respectiv eram încă una dintre persoanele care se ocupau de comunicare în cadrul CNDB), îmi amintesc curtea plină şi sala neîncăpătoare, sentimentul că iată, se poate! În anii care au trecut de atunci festivalul s-a maturizat şi a căpătat forţă artistică şi forţă a ideilor. LIKE CNDB a fost şi cred/sper că va continua să fie despre idei, despre idei care circulă, despre feed-back, despre preocupări diverse şi estetici diferite, despre dialog între artişti şi public. La momentul în care s-a lansat îmi părea cel mai viu festival la care am luat parte. Îi urez să rămână aşa.

festivalier

Festivalier: În cadrul ediției de anul acesta a festivalului LIKE – CNDB ați prezentat spectacolul 37 MINUTES OF MAKE BELIEVE prin care ați creat premisele unei întâlniri între imaginaţia performerului şi cea a publicului. Ce se întâmplă atunci când are loc această întâlnire?

Andreea Novac: Nu am un răspuns unic la această întrebare. Şi de fapt cred că există tot atâtea răspunsuri câte persoane se află în public. Ce fac eu în acest spectacol este să creez condiţii pentru a imagina. Sau să le anulez. Este în fapt un fel de a face spectatorul conştient de faptul că suntem împreună în sala de spectacol, că împărţim acelaşi spatiu şi acelaşi timp şi că, în felul acesta, spectacolul nu se mai întâmplă exclusiv pe scenă, ci, mai mult sau mai puţin conştient, se mută în interiorul fiecăruia dintre cei prezenţi în sală.

Festivalier: Când vom mai putea vedea acest spectacol și unde?

Andreea Novac: Tocmai m-am întors de la Cluj, unde am prezentat spectacolul la Fabrica de Pensule. Îl voi prezenta din nou în Bucureşti, dar nu ştiu exact când.

Festivalier: Ați renunțat la psihologie pentru dans, dar ați susținut un atelier de dans terapie. Cum ne poate ajuta dansul dincolo de valoarea sa artistică?

Andreea Novac: Aici sunt multe lucruri de spus. Dansul comportă o valenţă terapeutică, una intensă şi jucăuşă, dar care mai degrabă zgârie suprafaţa, fără a merge spre profunzimi psihologice. Dans terapia mi se pare mult mai complexă, iar gradul de responsabilitate pe care îl implică (sau pe care l-am resimţit eu) este cu totul diferit de ceea ce se întâmplă într-un curs de dans, spre exemplu. De aceea în modulul de terapie prin dans, pe care l-am susținut în urmă cu câţiva ani, am fost însoţită de o psihoterapeută, Laura Aldea, pe care am cunoscut-o la Facultatea de Psihologie, care ulterior a venit la o mulţime de cursuri de dans contemporan şi cu care am rămas bună prietenă. Sunt conştientă că felul în care înţeleg şi dau mai departe dansul nu este golit de conţinut psihologic, însă fac o delimitare clară între ceea ce înseamnă dans terapie şi ceea ce se înseamnă dans pur şi simplu. Şi ca să vă răspund la întrebare – dincolo de valoare artistică – dansul pentru mine ţine de plăcere, vitalitate şi bucurie.

festivalier

Festivalier: Aveți mai multe ipostaze: sunteți coregraf, interpret, profesor de dans, ajutați publicul să vadă și alte valențe ale dansului contemporan. Din perspectiva publicului, cum ar trebui să ne conectăm la un spectacol de dans contemporan, ce ar trebui să urmărim. Sau să nu urmărim?

Andreea Novac: Nu am un răspuns general valabil la această întrebare, pentru că nu cred că publicul este omogen sau uniform. Pot să vă răspund cum intru eu într-o sală de spectacol şi ce îmi doresc să mi se întâmple. Intru fără să ştiu la ce să mă aştept şi rămân până la final. Acesta nu înseamnă că accept necritic tot ce se întâmplă pe scenă, dar găsesc că e important să dai o şansă unui act artistic până la capăt. Îmi doresc să particip, nu să privesc. Aceasta nu înseamnă implicare directă. Nu vreau să fiu agresată facil emoţional, căci îmi doresc să fiu recunoscută ca partener inteligent. Îmi doresc să vin în contact cu idei şi modalităţi surprinzătoare, vii şi care să mă afecteze. Îmi doresc să văd artişti care caută şi riscă şi propuneri teribil de personale. Şi mai ales îmi doresc spectacole despre care să nu pot vorbi imediat. Să am nevoie de timp. Să rămână cu mine.

Festivalier: În încheiere, dat fiind că Festivalul LIKE – CNDB s-a încheiat, la ce proiecte de dans contemporan ne încurajați să mergem?

Andreea Novac: Aş zice să vedeţi toţi oamenii care mişcă lumea! (Oameni care mişcă lumea este sloganul CNDB)

festivalier

Credit foto: Alina Ușurelu, imagini din spectacolul “37 minutes of make believe”. 

 

Leave a Reply

X