Loading

Conversație cu Andreea Dănescu, Director World Experience Festival: “Festivalul se întâmplă o dată pe an și este singura șansă în care poți să te întâlnești cu mici fragmente din 70 de culturi ale lumii. Cred că este mai ușor să faci efortul ăsta decât să călătorești în 70 de țări”

Dragi festivalieri,

Așa cum v-am povestit deja, în prima săptămână din septembrie vom avea un festival cât 70 de culturi. Da, da chiar așa va fi!

World Experience Festival, cunoscut în anii trecuți ca Festivalul Ambasadelor, va avea loc în perioada 3 – 9 septembrie, la ARCUB și în Parcul Titan, iar conceptul de anul acesta este Sounds of the world – “Sunetele Lumii”.

Nu mai este niciun secret că atunci când vedem un festival original și curajos, vrem musai să aflăm mai multe de la echipa de organizare și în felul ăsta să ne apropiem și mai mult de universul evenimentului.

Așa că, am invitat-o pe Andreea Dănescu, Directorul World Experience Festival, să ne povestească cum a apărut această idee, de ce a decis să schimbe numele festivalului după trei ediții, cine face parte din echipă, cât de greu a fost să aducă la București peste 100 de artiști de peste tot din lume, care este rolul festivalului în contextul internațional în care ne aflăm și care sunt planurile de viitor.

Îi mulțumim tare mult Andreei pentru că și-a făcut timp pentru noi și pentru toate lucrurile pe care ni le-a povestit cu atâta sinceritate. Am avut o conversație tare faină și credem că se poate vedea și din materialul consistent care a rezultat.

Vă recomandăm să parcurgeți cu atenție interviul de mai jos, mai ales dacă intenționați să organizați un festival în viitorul apropiat sau dacă faceți deja parte din echipa unui astfel de eveniment!

Aaaa. Și bineînțeles, a doua recomandare este să nu ratați World Experience Festival. Așa cum bine zice Andreea, este mai ușor să vii la festival decât să călătorești în 70 de țări.

***

Festivalier: Cum a început totul?

Andreea Dănescu: Ideea a apărut undeva în anii 2012 – 2013, când am fost relocată pentru o perioadă în Olanda, la Rotterdam, și am participat acolo la un festival mai mic care se întâmpla într-un parc din Haga. Era tot un fel de festival al ambasadelor, adică scoteau ambasadele din mediul lor uzual, instituțional, și le aduceau într-un parc, mai aproape de oameni.

Mi s-a părut extraordinară ideea, mai ales că în România ocaziile ca noi, românii, să interacționăm cu străinii sunt destul de reduse. Mi-am zis că uite, ar fi un subiect pe care aș putea să-l aprofundez mai târziu. Aprofundarea a venit în anul 2014, atunci când tocmai încheiasem un job. M-am întrebat care ar fi următoarea mișcare și așa mi-am adus aminte de ideea unui festival cu ambasade.

Pur și simplu am făcut o prezentare, m-am gândit la concept, la ce-aș putea lua din diferite părți ale lumii și prezenta în România astfel încât să se potrivească bine cu publicul de aici. După care mi-am dat seama că îmi lipsește ceva foarte important: experiența diplomatică. Veneam din industria de publicitate, PR și comunicare, iar zona diplomatică, una profund instituțională, este destul de specifică. Trebuie să știi cum să te raportezi la ea, ce tip de limbaj să folosești, cum să setezi un anumit nivel de dialog ca să poți propune ceva potrivit.

Festivalier: Deci nu aveai nicio experiență pe zona diplomatică?

Andreea Dănescu: Nu, chiar deloc. Am cunoscut cândva un singur diplomat, Ambasadorul Republicii Moldova, dar asta când aveam 10 ani, deci a existat o legătură în negura timpului 🙂

În 2014 am început să muncesc pentru festival în paralel cu un alt job. Le-am trimis niște scrisori ambasadelor, au rezonat foarte bine cu ideea, au început să mă invite la întâlniri să discutăm punctual pe propuneri și uite așa s-a născut prima ediție a Festivalului Ambasadelor.

Festivalier: Putem spune că ai simțit o deschidere din partea ambasadelor care își doreau să prezinte cultura țărilor lor?

Andreea Dănescu: Exact, așa a fost. În România este o problemă de reprezentativitate. Sunt extrem de multe evenimente și ambasadele din zona UE sunt foarte active. Nu la fel se întâmplă și cu ambasadele din alte continente, cum ar fi Asia, Africa, America Latină, așa că festivalul era singura platformă prin care se puteau prezenta în mod coerent publicului de aici.

Relația cu aceste ambasade a fost una care s-a dezvoltat în timp. Pot spune că de abia acum, la a patra ediție, am o relație consolidată cu partea diplomatică, cu tot ce ține de institute culturale, de organizații internaționale.

Festivalier: Dacă ar fi să vorbim și despre scopul festivalului, care a fost acela, dincolo de a prezenta culturile și civilizațiile țărilor invitate? Cum se vedeau lucrurile la prima ediție și cum se văd în prezent?

Andreea Dănescu: O să fiu foarte onestă, cred că nu mi-am dat seama chiar din prima care este potențialul festivalului. A fost un experiment și cred că am avut și o dorință intrinsecă de a reconstrui atmosfera cosmopolită pe care am văzut-o în Olanda. Simțeam nevoia să mai am sentimentul că mă aflu în mijlocul lumii.

În Rotterdam, cel mai mare port al Europei, vezi 50 de culturi deodată și ai senzația că ești înconjurat de toată lumea. Mi-a lipsit tare mult sentimentul ăsta. Cred că prima ediție cam de asta a apărut, de fapt.

Noi încercăm, prin festival, să scoatem în evidență lucrurile care ne unesc la nivel cultural. Chiar dacă nu pare ușor de crezut, avem multe lucruri în comun cu Argentina, cu Indonezia, cu India, ș.a.m.d, cu toate că la nivel cultural relațiile noastre cu aceste țări au fost în niște parametri restrânși. Am vrut să conturăm un cadru în care oamenii din România să se simtă confortabil să relaționeze cu alte culturi ale lumii, să înțeleagă că, deși persoanele cu care vorbesc au poate o altă culoare a pielii, sunt, de fapt, exact ca noi, că muzica pe care o cântă poate are un substrat asemănător cu muzica pe care o cântăm noi, că anumite tehnici de țesătorie, de pictură, anumite ceremonii au poate un sâmbure comun într-un fel. Mi se pare că asta lipsește ca ofertă culturală în România, că nu există evenimente care să contureze un limbaj comun cu mai multe culturi. Anul acesta avem în festival 70 de culturi de peste tot din lume, de pe toate continentele.

Festivalier: Cât de greu a fost să-i convingi pe cei peste 100 de artiști invitați și peste 70 de ambasade și institute culturale să vină la festival?

Andreea Dănescu: Este foarte complicat, mai ales din punctul de vedere al costurilor, al resurselor umane.  Nu o să vă povestesc doar despre părțile bune, sunt și multe dezamăgiri pe care le strângi pe parcursul drumului atunci când organizezi un festival cu atât de mulți participanți. Uneori trebuie să accepți că ai putut realiza doar o parte din ceea ce ți-ai propus la începutul ediției, chiar dacă ai făcut tot ce ai putut, tot ce a depins de tine.

Programul este foarte plin, dar erau și anumiți artiști sau componente culturale fascinante pe care voiam să le aduc și pe care nu am reușit să le avem în festival de data asta. Vom muta anumite momente artistice în ediția de anul viitor care va păstra și același concept. Sentimentul este că nu am epuizat subiectul, adică muzica lumii.

Festivalier: Aici voiam să ajungem. Cum te-ai gândit să alegi tema asta și cum se aude muzica lumii?

Andreea Dănescu: Am vrut să schimbăm numele festivalului pentru că oamenii, atunci când auzeau de Festivalul Ambasadelor, își imaginau că este ceva instituțional, că o să fie ceva protocolar, la patru ace. Am denumit așa festivalul pentru că la primele ediții 90% din program era dedicat ambasadelor. Din a treia ediție s-a mai micșorat ponderea, iar în ediția asta sunt cam 50 – 50, așa că nu mai era corect să-l denumim Festivalul Ambasadelor. Am redenumit proiectul World Experience Festival și ne referim de fapt la cum poți experimenta lumea prin intermediul simțurilor. Unul dintre simțuri este cel al auzului, am extrapolat și așa am ajuns la relaționarea cu alte țări prin intermediul muzicii și al sunetelor.

Festivalier: Dacă am înțeles bine, anul acesta vei aduce și instrumente muzicale pe care nu le putem vedea altundeva în România.

Andreea Dănescu: Nu ne-am gândit că se va întâmpla asta, dar vom face singura expoziție multiculturală pe partea muzicală din România, la Arcub, între 3 – 9 septembrie. Eram destul de siguri că au mai fost evenimente de genul acesta în România, dar toți cei cu care ne-am consultat despre asta ne-au spus că nu este chiar așa.

Am făcut pentru fiecare țară participantă o cercetare, am căutat să vedem care sunt instrumentele pe care ni le dorim, specifice 100% țărilor respective (pentru că există tensiuni în anumite zone), și cum am putea să le abordăm sub o formă sau alta în festival. Instrumentele muzicale sunt foarte prețioase și complicat de transportat dintr-o parte în alta. Așa am aflat, cu această ocazie, că nu avem niciun muzeu în țară în care să existe toate intrumentelele noastre muzicale românești, doar răzleț. Am găsit colecționari pasionați pe care îi invităm din Timișoara sau București. Anumite instrumente nu se mai manufacturează, sunt aproape de a fi incluse în patrimoniul muzeal și sunt foarte delicate. Pur și simplu nu le poți trimite pe avion.

Am găsit în Grecia pe cineva care lucrează la orchestra din Atena și care are o colecție impresionantă de intrumente muzicale, niște rarități din mai multe colțuri ale lumii. Domnul acesta face parte și dintr-o fundație foarte mare care are o misiune faină: face educație muzicală în zone ale lumii slab dezvoltate. Sudanul, spre exemplu, are o bogăție muzicală fenomenală, este de patrimoniu cultural mondial, iar artele acolo sunt surse de venit ale populației. Îi ajută pe oamenii să se educe pe partea muzicală, astfel încât să nu mai cânte după ureche, să poată avea o șansă reală să trăiască din asta.

În această expoziție, pe care am denumit-o “Sounds of the World”, vom avea peste 30 de țări reprezentate, le vom grupa după marile zone ale lumii, adică Europa, Africa, Asia, Orientul Extrem și zona Orientului Mijlociu. Avem un curator cu care lucrăm pe partea muzicală, Maria Chifu, artistă profesionistă și ea și profesor la Conservator, care ne ajută foarte mult pe partea de documentare. Nu o să fie doar o descriere a instrumentelor muzicale, ci o punere a lor în context: care este rolul lor, de ce au apelat oamenii la aceste instrumente, cu cine se învecinează. Fiecare instrument în parte are niște ramificații, dacă vorbim despre învecinări, iar totul arată ca un arbore genealogic cumva.

Festivalier: Deci va fi o expoziție educativă?

Andreea Dănescu: Da, vei avea ce să citești atunci când vei veni la expoziție. Fiecare zonă geografică va fi încadrată într-o anumită temă. O să avem și costume, elemente de artizanat, cumva să simți atmosfera autentică a țărilor respective.

Festivalier: Ce ne poți povesti despre echipa festivalului?

Andreea Dănescu: Echipa festivalului de la ultimele ediții, 3 și 4, nu are nimic de a face cu echipa festivalului de la primele două ediții, în afară de mine. Festivalul a pornit cu o altă echipă, cu toții aveam joburi atunci și de la a treia ediție am decis să rămânem prieteni și să formez o echipă nouă care să lucreze full-time. Colegul meu, Dorian Obrejan, spre exemplu, a fost voluntar la prima ediție, este un băiat cât 100 și este foarte pasionat de relații internaționale și diplomație.

Alina Ciulei mi-a fost colegă la un moment dat într-o agenție, am cooptat-o și acum lucrăm împreună pentru festival, este profesionistă pe BTL și este o fire teribil de bine organizată și plină de energie și optimism mereu. Marian, soțul meu, mă ajută foarte mult cu partea de organizare, grafică, montaj, e multitasking. Îl avem în echipă și pe Vadim Ciocazan, art director, pe care l-am cooptat de la Anim’est, un talent fantastic și intuitiv. El este cel care a înțeles de la prima ediție cum trebuie să arate vizualul festivalului. Mai este și Valentin Micu, fotograful nostru tot de la prima ediție, care știe exact ce stări trebuie să fie transmise prin pozele festivalului. Și desigur, echipa mereu în creștere a voluntarilor și a prietenilor și colaboratorilor noștri care ne dau mereu o mână de ajutor.

Cred că pe toți ne unește faptul că iubim proiectul ăsta și e mai mult decât un festival. Cumva mie mi se pare un proiect de familie pentru că și familiile noastre ne ajută cu o grămadă de lucruri.

Festivalier: Am vrea să vorbim și despre contextul internațional în care ne aflăm, unul în care subiecte ca « multiculturalism », « relațiile dintre oameni de culturi diferite » și « toleranță » devin tot mai importante. Voiam să te întrebăm dacă echipa voastră are o preocupare față de aceste subiecte.

Andreea Dănescu: Aș putea să vorbesc despre asta începând cu planul local, adică de la mic la mare. Aici am dat peste niște sondaje care arătau că undeva la 50% dintre români nu sunt deschiși la ideea de a relaționa cu alte culturi. Avem probleme cu  minoritățile, cu toate că sunt aici, ne vorbesc limba și sunt ai noștri. Avem o problemă în a lucra cu europeni, nu mai zic de asiatici sau africani. În sondaj, românii erau întrebați cu cine ar prefera să lucreze, cu un alt român sau cu o persoană din cadrul Uniunii Europene, iar toți spuneau că preferă să lucreze cu un alt român pentru că s-ar înțelege mai bine.

Din păcate, oamenii nu se simt confortabil în prezența străinilor și nu vor să vadă că input-ul care vine de la o altă cultură este foarte valoros. Eu am văzut lucrul acesta atunci când am fost la Rotterdam. În momentul în care primeam niște input-uri de la culturi diferite, îmi îmbogățeam perspectiva asupra lumii.

Proiectul cumva asta încearcă să sădească în mintea tuturor: că este în regulă să arătăm sau să vorbim diferit, doar că în esență suntem toți foarte asemănători și că putem colabora cu alte țări foarte bine din punct de vedere cultural, business sau instituțional, că ne mai lărgim astfel spectrul de dialog intercultural și chiar putem să ajungem la ceea ce ne dorim cu toții: la pace mondială.

Festivalier: Revenind la ediția de anul acesta, care ar fi cele mai așteptate momente, eventual un top al atracțiilor?

Andreea Dănescu: Aș zice, în primul rând, că este de văzut expoziția “Sounds of the World” cu instrumentele muzicale de peste tot din lume, obiecte arhaice în mare parte, de la Arcub.

Aș mai recomanda cele două conferințe din program. Prima este despre cum muzica poate acționa ca un catalizator diplomatic la nivel mondial și avem ca invitat un expert venit din Germania, comisar UNESCO. Mai exact, va fi un panel multicultural, cu invitați din partea instituțională, dar și cu artiști din Iran, Indonezia, Cipru, sau cu persoane din zona de publicitate și de mass-media. A doua conferință este dedicată muzicii din Carpați și Balcani care este acum pe cale de dispariție și îi vom invita să vorbească despre asta pe diferiți artiști și etnomuzicologi.

Va veni în premieră în România, și poate chiar în Europa, o trupă din Sudan – Ahalina Folklore Group. Este foarte complicat să aduci în România artiști din Sudan pentru că există o listă neagră la nivelul UE cu vreo 20 de țări pentru care se obțin vize foarte greu. Prin niște eforturi foarte mari, alături de ambasadă, am reușit să aducem această trupă în festival și ne bucurăm pentru că este un exemplu perfect de cultură sudaneză: o combinație între zona africană și cea arabă. Plus că vorbim despre o țară în care pentru vreo 40 de ani muzica a fost cumva interzisă. Acolo, dacă cântai muzică, erai băgat în pușcărie. Pentru ei muzica era singura modalitate în care își puteau conserva cultura și își mențineau spiritul optimist.

Din Indonezia vom aduce o trupă minunată de World Music – SORA, prin Iwung Foundation, muzica tradițională italiană va fi reprezentată de trupa de niu-folk Terrasonora, Cipru participă prin Antama și mulți alții.

Pe scenă vom mai avea muzicieni din Cuba, Sudan, Brazilia, Grecia, Argentina, Indonezia, China, Columbia, Mexic, Italia, Japonia, Peru ș.a.m.d. Programul de filme este iarăși teribil de interesant și divers cu filme dedicate muzicii diferitelor culturi. Programul de masterclass-uri muzicale și de ceremonii culturale este iarași foarte interactiv și plin.

Sora-Iwung-Foundation

Festivalier: Cum alegeți line-up-ul?

Andreea Dănescu: Am făcut un research aprofundat, să găsim cele mai interesante variante pentru culturile respective, și mai apoi ne-am dus cu propunerile către ambasade să vedem cum ne pot susține sau contribui.

Festivalier: Pe partea gastronomică ce se anunță?

Andreea Dănescu: Vom avea în jur de 20 restaurante și food trucks. Vom avea mâncare specifică din Cuba, India, Vietnam, Siria, Spania, Brazilia, Mexic etc. Deci nu mâncați acasă!

Festivalier: Ce așteptări ar fi de la ediția de anul acesta?

Andreea Dănescu: Să fie vremea bună, în primul rând. Bineînțeles că îmi doresc să vină multă lume pentru că acesta este visul oricărui organizator, dar eu vreau să vină oameni și să fie curioși. Pot veni și 10 oameni, dar îmi doresc să vină cu mintea deschisă și să audă poveștile altor culturi, indiferent de unde sunt ele.

Este important de spus că avem și o componentă dedicată refugiaților și migranților, realizată cu ajutorul UNHCR, Agenția Internațională pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație, parte din ONU. Mai avem o colaborare și cu Asociația ActivRandom care se ocupă de refugiații care vin în România și pe care îi ajută să se adapteze țării noastre. Deși la nivel perceptual multă lume consideră migranții ca pe niște străini și nu vor să interacționeze cu ei, insa cei care vor ajunge la festival vor afla că sunt oameni la fel ca și noi, cu o grămadă de talente. Refugiații vor arăta mici bucăți din țările lor natale, ne vor povesti despre istoria lor și despre motivele adevărate pentru care au fost nevoiți să plece, dincolo de ceea ce se spune în mass-media. Poate așa vom înțelege cu toții că în multe situații nu au avut de ales.

Îmi mai doresc ca ediția de anul acesta a festivalului să reprezinte un punct de reper ca activitate de diplomație culturală pentru România și să fie imboldul de dezvoltare al altor proiecte cu această direcție, chiar în mai multe orașe din țară, avem planuri pentru Cluj începând cu anul 2019.

Festivalier: Ce alte sfaturi ai avea pentru cineva care nu a fost la edițiile anterioare și care va veni anul acesta la World Experience Festival?

Andreea Dănescu: Aș zice că, în primul rând, festivalul se întâmplă o dată pe an și că este singura șansă în care poți să te întâlnești cu mici fragmente din 70 de culturi ale lumii. Cred că este mai ușor să faci efortul ăsta decât să călătorești în 70 de țări. Este mai bine să vii la festival și să vorbești cu oameni din țările respective, să încerci să guști puțin din cultura lor și să o asculți.

 

Leave a Reply

X