Loading

Conversație cu Răzvan Popovici, Director Artistic JazzUp Sea Festival: “Pe viitor, sper ca JazzUp Sea să se întâmple și a doua oară și să fie un festival conceptual.”

Așa cum vă povesteam zilele trecute, în acest week-end avem la Constanța prima ediție a JazzUp Sea Festival. 

Mai devreme am ajuns la Constanța și acum vă scriem de pe malul mării, de la o terasă cu muzică faină din Piața Ovidiu. Tot în Piața Ovidiu a avut loc aseară și primul concert al festivalului, concert la care atmosfera a fost excelentă, după cum am auzit de la localnici și turiști.

Și pentru că suntem foarte curioși să aflăm cum stă treaba cu acest festival tânăr, am avut o conversație edificatoare cu Răzvan Popovici, Directorul Artistic al festivalului. Am aflat cum a apărut ideea JazzUp Sea, care este conceptul, cine face parte din echipă, cine a făcut acel logo fantastic și multe alte lucruri utile sau amuzante. Și un mic hint: de la Răzvan, Directorul Festivalului Sonoro, am aflat și că echipele JazzUp Sea și SoNoRo au foarte multe în comun. 

Îi mulțumim mult lui Răzvan că și-a făcut timp pentru noi într-o perioadă plină de repetiții și vă recomandăm cu topt dragul să nu ratați acest festival. Noi am venit din București special pentru asta și de abia așteptăm să se lase seara peste oraș și să înceapă recitalul de la Cazinou. Suntem pregătiți să facem multe fotografii de la fața locului. Stay tuned.

***

Festivalier: Să începem cu elefantul din cameră: cum a apărut ideea festivalului?

Răzvan Popovici: A fost foarte simplu. În cadrul turneului SoNoRo Conac, ediția a VI-a, am avut un concert în Cazinoul din Constanța și am introdus, în felul acesta, Cazinoul în circuitul SoNoRo Conac.

Fetele de la Asociația Arche au reușit, prin programul Europa Nostra, să-l includă în Top 7 cele mai periclitate situri arhitecturale europene. Mai apoi, în luna mai am făcut concertul de la Cazinou și a fost spendid, a ieșit foarte bine, lumea a fost extrem de încântată. A trebuit să suplimentăm cu încă un concert pentru că primul a fost «sold-out» în câteva ore, adică s-au ocupat toate locurile, pentru că nu era cu bilete vândute, ci trebuia să-ți rezervi locul prin mesaj sau telefon.

După aceea am aflat întâmplător că Primăria din Constanța planifică să lanseze un call pentru proiecte culturale, am trimis propunerea și uite că am câștigat. Și chiar dacă organizarea a fost foarte din scurt, iată că ieri a început festivalul.

Photo credit: Șerban Mestecăneanu

Festivalier: Deci practic Cazinoul a fost elementul de legătură.

Răzvan Popovici: Exact, exact.

Festivalier: La Festivalul SoNoRo ne-am obișnuit cu recitaluri în spații inedite și am observat acest lucru și la JazzUp Sea. Constanța pare acum un oraș ofertant din acest punct de vedere.

Răzvan Popovici: Da, așa este, îți dai seama imediat de posibilitățile unui oraș. Eu acum practic am venit cumva din străinătate la Constanța și am văzut mai multe locuri frumoase, pe unele le știam, despre altele am aflat. Piața Ovidiu este splendidă. Orașul cred că are un viitor promițător. M-am bucurat tare mult că am putut planifica acolo patru zile pline de concerte.

Festivalier: Și dacă tot a venit vorba despre Cazinoul din Constanța, ce ne mai poți spune despre concertul de vineri seara? Ce ar trebui să știe cei care vin la recitalul de la Cazinou?

Răzvan Popovici: Cazinoul este într-o stare destul de degradată. Sala este foarte frumoasă, are o acustică foarte bună, mai sunt câteva geamuri sparte și se pot auzi vuietul mării și valurile. Deci publicul trebuie să vină doar cu bună dispoziție, de restul ne ocupăm noi.

Festivalier: Am văzut în programul festivalului că duminică, la ora 11 :00, la Muzeul de Arheologie va fi concertul «Jazzy Classics». Ce ne poți povesti despre armonizarea dintre jazz și muzica clasică?

Răzvan Popovici: Ne-am gândit de la început că ar fi frumos ca un festival să aibă jazz-ul ca parte principală, dar cum ar fi să-l concepi în așa fel încât să poată fi extins și în alte genuri muzicale? Cred că într-un oraș ca și Constanța, unde nu se întâmplă extrem de multe lucruri, ar fi foarte bine să te adresezi unui public mai larg și mai diversificat, și Jazz Up asta înseamnă. Faci ceva un pic mai special, mai diferit, mai interesant. Ne-am dorit să îmbogățim ideea de jazz cu muzică sud-americană, cu muzică clasică, cu afro jazz. Luiza Zan vine cu proiectul ei care își trage esența și din afro și din etno și din funk.

Muzica clasică la început de secol, începutul anilor 20 – 30, a fost influențată de jazz. Știm că Darius Milhaud, Ravel, Shostakovich și mulți, mulți alții au fost influențați de jazz.

Cred că dacă am putut include în program anul acesta Ravel, Gershwin, și pe acest compozitor rus, Nikolai Kapustin, cel care a scris cel mai bine pe hârtie partituri de jazz care de obicei sunt improvizate, atunci publicul va putea asculta un concert divers.

Personal l-am introdus și pe Mozart pentru că, în primul rând, cred că i-ar fi plăcut enorm de mult să asculte jazz, și în al doilea rând, Menuetul are o parte de mijloc care se numește «Trio cu popice» pentru că povestea spune că Mozart juca popice la Viena când a compus partitura. Sunetul popicelor se aude în compoziție și pentru mine este extrem de jazzy. Așadar, s-au găsit multe puncte de legătură.

Luiza Zan și Iulian Pavelescu

Festivalier: Deci nu ți-a fost deloc greu să alegi programul festivalului.

Răzvan Popovici: Nu, deloc. Evident că atunci când organizezi de atâția ani festivaluri, poți să faci multe legături. Sunt de părere că atunci când un muzician are privilegiul și ocazia să organizeze un festival, apar valențe pe care un manager care vine din alt domeniul nu are cum să le găsească. Pe viitor, sper ca JazzUp Sea să se întâmple și a doua oară și să fie un festival conceptual.

Festivalier: Ce ne poți povesti despre echipa festivalului ?

Răzvan Popovici: Echipa festivalului este destul de sonoră. Valentin, colegul meu de la SoNoRo, a luat postul de Directorul Executiv, el s-a ocupat de tot proiectul. Eu am fost Director Artistic, mai mult pe partea de coordonare, pe realizarea programului artistic ș.a.md. M-am bucurat să fiu Director Artistic de data asta, este mult mai puțină bătaie de cap (😊) Am văzut și eu ce înseamnă asta și este fantastic!

La comunicare o avem pe Adela Nicoară, din echipa TIFF, cineva care vine din domeniul filmului, dar care iubește muzica. E mică echipa. O mai avem pe Irina Dăscăloiu care ni s-a alăturat recent. Și, evident, mai avem colegi care se ocupă de partea logistică, de condus frumoasele mașini de la BMW pe care ne bucurăm că le-am putut duce la mare.

Festivalier: Mai mulți festivalieri ne-au spus că li se pare foarte frumos logo-ul. Cine s-a ocupat de partea grafică?

Răzvan Popovici: Dan Dulău s-a ocupat de partea asta, cel care a făcut design-ul Festivalului SoNoRo de la bun început.

Festivalier: Și ca să încheiem într-un ton un pic mai amuzant: crezi că va veni cineva cu elicopterul la festival?

Răzvan Popovici: Nu cred, nu văd de ce ar face asta. Festivalul este necunoscut, nu-i avem în program nici pe Brad Mehldau, nici pe Louis Armstrong, deci nu-mi fac griji că liniștea constănțenilor va fi perturbată de VIP-uri care aterizează în mod straniu.

***

Info Jazz Up Sea

JazzUp Sea este un proiect organizat de Asociația CultART și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Sponsori: Monsson Trading, Ibis, Eurogifts, Nespresso, Avincis, Mădălina Mocanu.

Mașina oficială: BMW.

Parteneri: Festivalul Sonoro, Sonoro Events, Aeroportul M. Kogalniceanu, Asociația Arche, Wagner, Prefectura Municipiului Constanța (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical.

Mai multe informații despre festival puteți găsi pe site-ul jazzupsea.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Leave a Reply

X