Loading

Filme și dans: o nouă ediție Bucharest International Dance Film Festival

Ne place tare mult dansul contemporan, dar din păcate nu sunt atât de multe spectacole la care să mergem sau ocazii în care să discutăm mai multe despre acest subiect. Așa că nu am rata pentru nimic în lume singurul festival din România dedicat filmelor de dans: Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). 
Ediția de anul acesta va avea loc în curând, în perioada 4 – 8 septembrie, la București.
Tema va fi The Network/ Rețeaua și marchează începutul unei noi etape de dezvoltare a festivalului. În program vor fi incluse în premieră filme din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni.
Și, de asemenea, ediția BIDFF 2019 include și un laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.

„Ne dorim să conectăm artiști, producători, selecționeri și jurnaliști care chestionează viitorul corpului, printr-o manifestare artistică în care hibridizarea devine un pilon important pentru inovație. Pe de altă parte, vrem să avem o perspectivă cât mai realistă la nivel internațional, în ceea ce privește mijloacele de producție ale unui film de dans, hot spot-urile creative și colaborările din interiorul comunității din care facem parte.”, a declarat Simona Deaconescu, Director Artistic.


Filmul de deschidere a festivalului este o coproducție Suedia-Georgia-Franța din 2019, extrem de apreciată de critica de specialitate – And Then We Danced (r. Levan Akin) – un portret al unei societăți conservatoare care are încă puterea de a-și îndepărta sau ignora cetățenii care nu urmează „tradiția”.

And Then We Danced m-a captivat de la primul cadru. Mi se întâmplă foarte rar să găsesc filme în care dansul respiră prin ecran. E o poveste spusă inteligent și fără compromisuri despre descoperire și autodepășire. Într-o societate contemporană georgiană în care contextul în care se face dansul tradițional este unul patriarhal și dur, Merab își descoperă sexualitatea, personalitatea artistică și conexiunea profundă cu familia. Levan Gelbakhiani, dansator și în viața reală, aduce cu el o lume palpitantă. Corpul său poartă atât urmele unui trecut colectiv dansat cu mândrie națională, dar mai ales impulsul unui prezent care incită la schimbare.” – Simona Deaconescu, Director Artistic


Info despre festival

BIDFF 2019 se va desfășura la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului București, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, dar și în spații neconvenționale, precum Fabrica Gastropub și Apollo 111.

Mai multe detalii aici și aici.

 

Leave a Reply

X