Loading

Interviu cu actrița Alina Șerban despre “Singură la nunta mea”: “Este un film care ne apropie unii de alții, este o poveste universală. Nu toate femeile așteaptă pe cineva să le salveze.”

Dragi festivalieri cinefili,

Avem o recomandare pentru voi! Lungmetrajul de debut al regizoarei Marta Bergman, „Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage”, va rula începând de vineri, 2 noiembrie 2018, în cinematografe din mai multe orașe.

Foarte interesant de știut ar fi că filmul a avut premiera mondială în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion), la Festivalul de Film de la Cannes 2018, deci un start bun, cum ar veni. Coproducţia Belgia-România a fost filmată în România și Belgia și îi are în rolurile principale pe actorii Alina Șerban și Tom Vermeir.

Care este subiectul filmului? În rolul principal o găsim pe Pamelei (Alina Șerban), o tânără din comunitatea romă, o femeie spontană și amuzantă care trăiește împreună cu copilul ei în vârstă de doi ani și cu bunica într-o casă dărăpănată, unde împart același pat. Este un film sensibil, cu multe nuanțe, cu personaje conturate într-o manieră delicată și surprinzătoare.

Și pentru că ni s-a părut interesant subiectul și am găsit o ocazie perfectă ca să stăm de vorbă cu actrița Alina Șerban, cea care joacă rolul principal, zis și făcut. Am adresat întrebările, iar acum vă putem arăta și vouă interviul pe care l-am pregătit cu Alina, interviu în care povestim din culisele filmărilor, aflăm care sunt motivele pentru care filmul este de văzut neapărat, cum a fost pe covorul roșu de la Cannes și multe altele.

Așadar, vă invităm să parcurgeți interviul de mai jos și să mergeți la cinema să vedeți filmul „Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage”. Să ne povestiți cum vi s-a părut, da?

***

Foto credit: Cornel Brad

Festivalier: Filmul „Singură la nunta mea” a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2018. Cum a fost să pășești pe covorul roșu la Festivalul de la Cannes?

Alina Șerban: Desigur că are o parte fermecătoare povestea asta. A fost foarte emoționant să ajung la Cannes, numai dacă stai să te gândești de unde vin eu, cât de improbabil era să ajung la cel mai cunoscut festival de film din lume. Aș dori să spun cum este pentru mine, și din perspectiva de regizor. Uneori, tind să privesc situațiile din afara, nu din înăuntrul lor. Începusem să privesc totul ca pe un joc, să înțeleg mecanismul. Observam cum lumea era îmbrăcată frumos, îmi ziceam „wow”, uite câtă presiune este pe femei. Și apoi să văd că există efectiv un covor roșu, și sunt fotografi și de-o parte și de alta, iar lumea pozează și apoi intră la film. Pentru mine a fost plăcut de observat, așa că nu am simțit așa mult emoțiile. Mai ales că sunt un no-name, și nu era așa mare presiune pe mine. Însă, ceea ce pot să spun că a fost emoționant să văd sala aia mare de cinema. În competiții am văzut un film chinezesc „Les Eternels” și am văzut cum toată lumea s-a ridicat în picioare și aplauda echipa. Mie, în momentul ăla, mi-a zburat gândul la Cristian Mungiu, gândindu-mă la onoarea pe care a adus-o țării noastre și îmi imaginam cum a fost pentru el să urce pe culmile alea și să ne aducă țara la Cannes de atâtea ori. Abia acolo înțelegeam, de fapt, ce înseamnă, cât de multe a făcut el.

Apoi, la Q&A (n.r. la filmul nostru „Singură la nunta mea”), am încercat să nu plâng. La prima întrebare s-a ridicat o femeie și a zis: „Cred că am văzut unul din cele mai bune filme de anul ăsta de la Cannes, deci eu pot să plec acasă. Vă mulțumesc.” și se vedea că îi stăteau lacrimile în gât. Nu știu exact ce a trezit în ea, dar pentru noi a fost extrem de frumos să începem așa primul nostru Q&A. Eu eram în mijlocul șirului de oameni, m-am uitat în stânga mea, era monteur-ul și avea lacrimi în ochi, am zis „Aoleo, tre să-mi ascund privirea”, și m-am uitat în dreapta mea, era Cassandra, producătoarea din Belgia, care și ea plângea. Mi-am zis gata, eu fiind la mijloc, am zis gata, trenul emoțiilor. Și am început și eu să plâng. Le-am spus cât de bucuroasă sunt că am reușit să aducem umanul în povestea asta.

Festivalier: Dacă ar fi să convingi pe cineva să vadă neapărat filmul, care ar fi argumentul principal?

Alina Șerban: Argumentul principal este că e un film care ne apropie unii de alții, este o poveste universală. Filmul spune o poveste despre oameni. Am mai spus asta, că nu toate femeile așteaptă pe cineva să le salveze. Ne ajută să vedem că ele sunt de foarte multe ori „generatoarele” propriilor lor vieți, stăpâne pe propriile lor vieți. Nu se întâmplă lucruri spectaculoase în film, dar tocmai minuțiozitatea asta umană face filmul special. Pentru că ajungem să ne apropiem de ei, personaje principale, ca oameni, și amândoi ies bine, sunt credibili, sunt umani. Ne place de amândoi, și de el, și de ea, chiar daca sunt foarte diferiți, la finalul acestui film. Și ei cu toate diferențele lor, pentru că provin din lumii foarte diferite, au un respect pentru celălalt. Cred că aduce o poveste bună în lume.

Festivalier: Ce ne poți povesti din culise, de la filmări?

Alina Șerban: Pot să vă zic că a fost frumos, dar destul de complicat să o fac pe fetița mea din film, Rebeca, să mă considere mama ei și să îmi și zică „mami”. Cred că a fost și ceva magic între noi două, nu pot să explic rațional. Iată că și astăzi îmi spune „mami”. A fost și greu. În pauzele de la scene, nu puteam să zic „gata, acum nu mai sunt mami”. Adică dacă ea vroia să ne jucăm, să o duc la baie, orice ar fi fost, eram „mami”.

A fost interesant pentru mine să văd energia echipei. Cred că a fost cea mai bună echipă cu care am avut plăcerea să colaborez. Energia pe care o aduceau, respectul unii pentru ceilalți, nu se vedeau diferențele astea între bărbați și femei. Lucrul ăsta m-a făcut și pe mine să mă simt binevenită. A fost emoționant și pentru mine să văd cum este să duci un film până la final.

Am avut parte și de aventuri, cu frigul, de exemplu, la -22 de grade.

Credit foto: Jonathan Ricquebourg

Festivalier: Cât au durat filmările și cum te-ai simțit să interpretezi acest personaj?

Alina Șerban: Am început pregătirile cu câteva luni înainte, să ne cunoaștem cu câțiva dintre actori, la repetiții. Efectiv, filmările au fost din ianuarie până în martie.

Cât ține de interpretarea mea, mi-era teamă să nu iasă o caricatură din ea, asta am avut tot timpul grijă. Când o să vedeți povestea, veți vedea că este un personaj sensibil, linia este foarte nuanțată, foarte subțire. Puteai ușor să faci prea mult, sau din contră prea puțin și să nu vedem nuanțele și forța personajului. În sensul ăsta aș putea să spun că personajul meu este „periculos”. Este o țesătură fină pentru mine ca actriță acest rol, și mi-a făcut plăcere să o cunosc, și să încerc să-i cunosc motivațiile.

Festivalier: Dacă ar fi să alegi un cuvânt care să descrie cel mai bine filmul, care ar fi acela și de ce?

Alina Șerban: Are suflet. Spun că are suflet pentru că, veți vedea, are un soi de crochiu delicat. Are pozitivism și se vede că s-a pus mult suflet și gândire ca el să aibă toate nuanțele și să rămână credibil.

Festivalier: Unde te mai putem vedea jucând anul acesta?

Alina Șerban: Desigur, mă puteți vedea pe mine, sau pe colega mea, Doinița Oancea, în piesa „Marea Rușine” la teatrul Excelsior. Eu am scris si  am regizat piesa. Noi jucăm lună de lună. Prețul pentru elevi și studenți este 16 lei. Biletul întreg este 30 lei. Dați zvon în țară. Avem mare nevoie de sprijin.

Iar dacă vă uitați la BBC Two, pe 29 Octombrie, începe o producție tv care se numește „Doing Money” și în care joc și eu. Aștept cu interes să iasă „Gipsy Queen”, un film foarte drag sufletului meu, în care interpretez o boxeoare. Este un film regizat de Huseyin Tabak, un regizor german care de curând a avut premiera pentru  “The legend of the Ugly king” care a fost prezentat la Toronto Film Festival.

Festivalier: Ce alte proiecte personale pregătești în continuare? 

Alina Șerban: Am scris un scenariu de lungmetraj, la care țin foarte mult. Nu mă simt încă pregătită să regizez film de lungmetraj. Mi-aș dori să încep cu scurtmetraje pe care le am în minte de foarte mult timp. În sufletul meu mai sunt destule povești nespuse, la care sper să am prilejul, contextul benefic, să lucrez asupra lor. Sper din inimă să continui să spun povești care contează, care ne apropie.

***

INFO

Alina Şerban, născută într-o familie de romi din România, este actriţă şi regizoare. A urmat cursuri ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra şi Tisch School of the Arts din New York.

Angajată în a sprijini comunitatea romă, ea a devenit cunoscută prin one-woman show-ul „I Declare at My Own Risk”, ca autoare şi interpretă. Pamela din „Singură la nunta mea” este primul ei rol principal într-un lungmetraj.

 

Leave a Reply

X