Loading

Interviu cu AG Weinberger: La noi publicul a devenit mai pregătit, mai cunoscător și mult mai greu de cucerit. Asta am simțit și la Blues ConFusion Festival.

La începutul lunii iulie a avut loc Blues ConFusion Festival, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Este un festival care a ajuns la ediția a VIII-a, într-o zonă a țării care, din păcate, nu are foarte multe evenimente artistice.

Așa că, am fost curioși să aflăm mai multe despre acest festival și să ne lămurim cum stăm cu muzica blues în prezent. La îndemnul organizatorilor, cărora le mulțumim, am povestit despre all that blues cu AG Weinberger, un muzician pe care îl apreciem foarte mult, invitat special la ediția de anul acesta a Blues ConFusion Festival.

Ne bucurăm că am avut ocazia să aflăm atât de multe lucruri inedite și îi mulțumim pentru timpul acrodat. Vă încurajăm să nu ratați ediția 2018 a Blues ConFusion Festival și nici următorul concert AG Weinberger.

Festivalier: V-ați început cariera ca și chitarist de muzică rock, iar la jumatatea anilor 80 ați făcut trecerea definitivă spre blues. Suntem curioși să aflăm ce v-a determinat să faceti această schimbare și cum ați început să ascultați blues într-o perioadă în care în România nu prea întâlneai acest gen muzical?

AG Weinberger: În anii ‘70, chitara se bucura de o popularitate imensă. Întregul “pop culture” muzical gravita în jurul chitării, iar spiritul “rock’n roll”, ca o continuitate firească a curentelor generate încă din anii ‘50, domina discursul divertismentului. Era evident că mi-am format conștiința în această paradigmă. Norocul meu a fost că făceam parte, încă de la 13 ani, dintr-o rețea, la limita legalității, de distribuție de discuri, casete video, blugi și anticoncepționale. Asta se întâmpla în anii ’78-’79.

Prin anumite conjuncturi, au rămas la mine câteva discuri nevândute. Așa am început să colecționez muzică. Primele discuri ajunse la mine, care nu au avut trecere la clienții noștri, erau de jazz, jazz&rock și blues. Așa am început să ascult Wes Montogmery, Miles Davis timpuriu, Coltrane, American Folk Blues Festival, Grand Funk, Billy Cobham, Muddy Waters etc. Am fost fascinat și convins pentru toată viața mea de acest tip de exprimare alchimică a muzicii. Paralel cu astea, au apărut cărțile importante pentru mine, în care m-am aruncat însetat și devorator.

Cu muzica rock, mai ales acel tip facil care se ascultă la petreceri, nu prea am avut treabă. Aveam alte standarde și un alt crez estetic. Metropol-ul era cea mai faimoasă formație din Oradea. Știam exact că trebuie să intru acolo să cânt, dacă voiam să am o carieră muzicală serioasă. Altă șansă nu aveam atunci, acolo. Astfel, în 1985 am devenit membru plin – chitaristul secund, la Metropol. Nu m-am considerat parte din ei niciodată. Muzical era ceva foarte facil și primitv pentru mine, dar am învățat enorm despre business, despre organizare, despre disciplină, despre psihologia unei trupe, despre contabilitate, despre marketing și multe altele. Astfel s-a creat confuzia celebră că eu aș fi fost chitarist de rock care a trecut la blues. E fals și incorect, eu nu sunt nici chitarist de rock și nici de blues. Nu pot fi pentru că am un alt bagaj cultural pe care-l port în spinare, dar asta spun permanent, unde am ocazia. Sunt, în cel mai bun caz, înrudit cu aceste limbaje stilistice din care s-a clădit edificiul meu uman/artistic/muzical și ideologic. Eu sunt o fuziune, eu sunt un mesaj.

Festivalier: În anul 1986 ați înființat prima formație de blues din România – Transylvanian Blues Community. Ce ne puteți povesti din perioada acelor ani? Cum se asculta blues atunci și, mai ales, unde?

AG Weinberger: Era o aventură din pasiune și din convingere. Tavitian și Stroe aveau duo-ul Creativcu un imens succes la festivalurile de jazz, dar aveau și un soi de abordare stilistică a modernismului târziu. Erau pitorești și plini de energie, mulți îi detestau și râdeau de ei. Tavitian avea momente în recitalul lor când cânta piano blues a’la Memphis Slim. Eh, de aici până la propunere era doar un singur pas. Chimia s-a creat instantaneu și ne-am trezit pe scenele din țară – noi trei și Cătălin Rotaru la contrabas.

Nu existau pe atunci cluburi, localuri sau alte opțiuni de genul acesta. Erau cele trei festivaluri de jazz, erau Casele Studenților și erau mici adunări spontane private în casele unora. Pe lângă astea, mai existau acele turnee sub egida unor instituții de cultură publică (teatre, filarmonici) la care participam foarte des. Pe noi mișcările din ’89 ne-au prins în plin turneu național sub egida Teatrului de Stat din Oradea.

Pe 22 decembrie 1989 eram la Târgu Mureș, am salvat de la dezastru Palatul Culturii. În clădire eram doar noi patru împreună cu Marcel Breazu (de la Cuvinte, el a fost cu instalația de sunet), șoferul nostru și pompierul de serviciu de acolo. Au fost momente fierbinți. Dacă lăsam să intre vulgul, probabil ne-ar fi linșat pe loc. Așa că am blocat ușile și ferestrele. Evident, concertul nu s-a mai ținut.

Festivalier: Sunteți singurul artist român care a primit un mesaj de mulțumire din partea fostului Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, după ce, în 1997, ați cântat în București cu ocazia vizitei acestuia. Cum a fost această experiență și ce a însemnat acest moment pentru muzica blues în România?

AG Weinberger: Aveam deja Weinberger Blues Machine, eram în ascensiune și eram invitat să cânt cu ocazia zilei de 4 Iulie între 1994 – 1997, la reședința Ambasadorului SUA la București. Cu ocazia vizitei Președintelui Clinton, cei de la Ambasada SUA m-au rugat să reprezint cultura americană și să cânt în Piața Universității. Am acceptat cu bucurie și onoare. Pentru acest gest am primit scrisoarea de mulțumire. Nu știu dacă a însemnat ceva pentru mișcarea de blues din România, dar cu siguranță pe mine m-a ajutat foarte mult.

Festivalier: Mai apoi, în 1998 ați fost singurul artist non-american care a participat la celebrul festival Bluestock din Memphis. Cum era pe atunci un astfel de festival și cum v-ați simțit în acel moment?

AG Weinberger: Bluestock era un showcase pentru artiștii americani nesemnați. Nu prea acceptau deranjul din afară, dar după câteva schimburi de mesaje și replici dure, i-am convins să mă accepte. A fost fantastic. S-a scris despre mine mult în revistele de blues din SUA, am făcut contacte importante care mi-au folosit mai târziu, mi-am făcut intrarea bine.

Imediat după concertul meu de la Center For Southern Folklore am fost invitat să cânt cu Leon Russel câteva piese în BB King Blues Club. Nu-mi venea să cred când am urcat pe scenă. Nu am să uit niciodată momentele acelea.

Festivalier: Ați fost invitat la turnee în Germania, Elveția, Israel, Turcia, Ungaria sau SUA, doar ca să dăm câteva exemple. Ați remarcat un specific anume al ascultătorului de blues din diferite țări și festivaluri? Dar în România?

AG Weinberger: Cu siguranță. Publicul străin, la începutul anilor ’90, părea mai deschis și pregătit pentru astfel de muzici. Nu-i de mirare, ei au avut acces foarte larg la tot ce se întâmpla în lume. La noi a fost acel entuziasm și sete pentru tot ce putea să aibă vreo legătură cu acel sentiment naiv de libertate.

După ce m-am întors din SUA, în 2006, am avut ocazia să cânt în Europa și, evident, aveam 110-120 de concerte pe an acasă. Impresia mea era că parcă s-au schimbat lucrurile. Publicul european a devenit apatic, plictisit și sătul, iar la noi publicul a devenit mai pregătit, mai cunoscător și mult mai greu de cucerit. Asta am simțit și la Blues ConFusion Festival. 

Festivalier: Ce rol credeți că poate avea un festival pentru un anumit gen muzical, așa cum este blues-ul?

AG Weinberger: Imperativ și necesar. Festivalul ajută enorm la popularizare și la încurajarea celor care se interesează de un anumit gen muzical. Nu pot decât să felicit și să girez pentru orice inițiativă de acest fel.

Festivalier: Cum vedeți acum piața de muzică blues în România? Unde suntem și ce recomandări aveți pentru artiștii tineri?

AG Weinberger: Nu prea putem vorbi încă despre o “piață” de blues în România, să nu exagerăm. Există o emulație sănătoasă și firească, există intenții demne de atenția publicului, dar din păcate lipsește infrastructura potrivită pentru o dezvoltare firească, așa cum putem observa în alte țări. Sunt muzicieni talentați, o mică parte dintre ei chiar fac asta din convingere și pasiune, iar o parte mai mare face asta din considerente mai improbabile la granița cu promiscuitatea, dar cu asta defilăm, cu asta mergem mai departe.

Să nu uităm, totuși, că trăim într-o cultură minoră în general, fără posibilitate de ascensiune, nici măcar regională. Iar în acest interior vitreg, blues-ul și jazz-ul reprezintă o nișă și mai subțire. În afară de iluzia unor nostalgii improbabile pe plan local, nu văd niciun viitor lucrativ pentru majoritatea tinerilor în acest domeniu aici. Dar sfatul meu, pentru cine are șansa și resursele necesare, ar fi să-și încerce norocul în SUA. Altfel, este un pariu pierdut din start care va aduce multe dureri, răni și dezamăgiri.

Festivalier: Atunci când vreți să ascultați blues în România, unde mergeți? Ce recomandări aveți pentru noi în acest sens?

AG Weinberger: Nu prea ies. Sunt un om domestic. Îmi place la mine acasă.

Festivalier: Blues Con Fusion Festival a ajuns la ediția a VIII și este unul dintre cele mai importante festivaluri din estul țării. Ce impresii v-a lăsat acest festival?

AG Weinberger: Nu am văzut pe nimeni încruntat sau îngândurat. Am văzut fețe senine, joviale și optimiste. Este enorm de greu să organizezi și să gestionezi un festival care crește de la an la an. M-a mișcat generozitatea și deschiderea lui Bobby și a întregii echipe. M-am simțit în siguranță și protejat. Acest aspect este, poate, cel mai important lucru pentru un muzician veteran, cum sunt eu. După reacțiile publicului cred că și ei s-au simțit bine și “well taking care of”.

Sper să revin cât mai curând. Mulțumesc pentru oportunitate. Gânduri bune.

Credit foto: Blues ConFusion Festival

Leave a Reply

X