Loading

Interviu cu regizoarea Mona Nicoară: “Suntem cu sufletul împăcat că am făcut cel mai bun film pe care l-am putut noi face pornind de la povestea și personalitatea Ninei Cassian.”

În curând, pe 8 martie 2019, va avea loc lansarea oficială a filmului documentar “Distanța dintre mine și mine”, povestea fascinantă a poetei Nina Cassian, în regia Monei Nicoară și a Danei Bunescu, după o idee a Adei Solomon, distribuit de Rollercoaster PR.

Și pentru că este, din punctul nostru de vedere, cel mai important documentar de anul acesta, am vrut să aflăm mai multe din culisele filmărilor. Am reușit să stăm de vorbă cu regizoarea Mona Nicoară despre cum a fost să transforme în film povestea complicată și neobișnuită a poetei Nina Cassian, despre festivalurile de film la care a participat până acum, despre cum este văzut filmul documentar în România și despre multe altele.

Mulțumim mult pentru timpul acordat regizoarei Mona Nicoară. Așteptăm cu nerăbdare să vedem și noi documentarul, deci ne vedem cu toții în sălile de cinema, da? Să nu ratați filmul, va fi o poezie. 

***

Festivalier: În 1997 ați fost producător asociat pentru documentarul “Children Underground” (2001), despre copiii străzii, care a primit Premiul Special al Juriului la Sundance Film Festival și care a fost nominalizat la Oscar pentru “Cel mai bun Documentar”. Cum vi s-au părut participarea la un festival internațional așa cum este Sundance și la cel mai cunoscut eveniment din industria cinematografică?
Mona Nicoară: Sundance a fost primul meu festival — un soi de botez al focului. Am avut noroc într-un fel că toată presiunea a fost pe autoarea filmului, Edet Belzberg, iar eu împreună cu monteurul Jonathan Oppenheim am fost mai mult în rol de observatori. E un festival foarte tensionat și orientat  pe partea de business, de dealmaking a industriei filmului. În 2001 Sundance deja devenise o struțocămilă pe jumătate dedicată filmului independent și pe jumătate prostrată în fața Hollywood-ului. Zilele astea, principala diferență între marile festivaluri și Sundance este că la Sundance se poartă pufoaice și nu ținute de gală.

Festivalier: Documentarul “Distanța dintre mine și mine” vine după un alt documentar pe care l-ați realizat, “Școala noastră” (2011), despre segregarea școlară a romilor în România. Cum ați ales subiectele pe care ați vrut să le transformați în documentare și ce ar avea în comun?
Mona Nicoară: Aleg pur și simplu ce mă atrage. Acum, nu prea știu de ce mă atrage un subiect sau altul. Dar știu că aproape toate au ceva în comun: mă interesează acele proiecte care eu de-a face cu etica, cu responsabilitatea noastră în raport cu lumea și cu felul în care ne gestionăm rolul nostru în lume, cu onestitatea. Mai mult nu știu să articulez.

Festivalier: În ce măsură și în cât timp credeți că poate filmul documentar să schimbe percepții despre subiectele sensibile, așa cum este discriminarea anumitor minorități din România?
Mona Nicoară: Nu cred că documentarul poate schimba lumea, dar, vorba colaboratorului meu la cameră, Ovidiu Mărginean, dacă ai noroc, poate reușești să schimbi un om, sau măcar să-l pui pe gânduri, cu un film bun. Nu cred că e rolul autorilor de film să schimbe lumea — dar ei pot ajuta la regândirea ei, pot fi parte din mișcări sociale mai mari. Școala noastră a avut noroc să fie luat în brațe de activiștii romi și cei care lucrează în educație: în România, de exemplu, Romani CRISS și One World l-au folosit pentru preătirea judecătorilor, elevilor și profesorilor în anti-discriminare.

Festivalier: Documentarul “Distanța dintre mine și mine” spune povestea poetei avangardiste Nina Cassian, care a trăit în ultima parte a vieții în exil, la New York. Ne puteți povesti cum și când ați cunoscut-o pe Nina Cassian?
Mona Nicoară: Am cunoscut-o de-adevăratelea abia când am început să lucrez la film. Producătoarea noastră, Ada Solomon, care a venit cu ideea acestui film, m-a dus la Nina la sfârșitul lui 2012. Știam deja multe despre Nina și îmi făcusem cercetarea, dar tot aveam emoții, așa că mi-am luat cu mine o cameră foto ca să mă pot ascunde în spatele ei. Nu a fost cazul, pentru că Nina era atât de deschisă și de caldă — cred că și pentru că o știa de mult pe Ada (soțul Adei, Alecu Solomon, crescuse practic cu Nina în casă), dar și pentru că așa era ea, cel puțin la acel moment, cu oricine îi trecea pragul în Roosevelt Island.

Festivalier: Cum a reacționat Nina Cassian în momentul în care i-ați spus că vreți să realizați un documentar despre viața ei?
Mona Nicoară: Cu indiferență amabilă. Nina spusese ce avuse de spus în memorii și nu simțea nevoia să aibă un film care să-i lustruiască în vreun fel statuia. Din punctul acesta de vedere, colaborarea cu Nina a fost foarte simplă și generoasă din partea ei: Nina înțelegea foarte bine, ca artist, că ceea ce facem noi este să spunem ceea ce ne interesează pe noi din povestea ei. Evident, Nina avea o înțelegere foarte clară a ceea ce înseamnă un autor, și în literatură și în cinema.

Festivalier: Câte întâlniri ați avut cu Nina Cassian și ce v-ați dorit să surprindeți în filmul pe care l-ați realizat?
Mona Nicoară: Am făcut o serie de filmări în 2013 la ea acasă — nu multe și făcute cu țârâita, pentru  că Nina avea din ce în ce mai puțină energie să lucreze. Am filmat doar interviuri, practic, ținând camera deschisă puțin mai mult. Pentru mine însă interviul nu este atât despre informația care este spusă direct, cât (în aceeași sau poate chiar mai mare măsură) despre comportament, despre felul în care ceea ce vezi pe ecran te ajută să conturezi un personaj, un om în toată complexitatea posibilă într-un film.

Festivalier: Câtă poezie există în documentar?
Mona Nicoară: Câtă pui tu ca autor. Forma în sine e generoasă, are loc pentru de toate: și poezie, și dramă, și proză. În cazul nostru, mare parte a poeziei i se datorează co-autoarei filmului, Dana Bunescu, care a dezvoltat limbajul acestui film: acea fricțiune dintre arhivă și amintire, dintre trecut și prezent, redată în hard cut-uri care păstrează toate ambiguitățile. În plus, felul în care lucreză Dana cu materialele de arhivă e, din nou, o poezie. Alt cuvânt mai bun n-am.

Festivalier: Cu ce sentiment ați rămas după întâlnirea cu Nina Cassian și realizarea acestui film?
Mona Nicoară: Încă nu știu de-adevăratelea. Lucrurile trebuie să se așeze în timp. Sunt curioasă să văd care va fi reacția publicului și reacția noastră la reacția publicului. Singurul lucru pe care îl știu în acest moment este că suntem cu sufletul împăcat că am făcut cel mai bun film pe care l-am putut noi face pornind de la povestea și personalitatea Ninei.

Festivalier: Festivalier este o platformă dedicată festivalurilor culturale. Suntem curioși să aflăm care sunt festivalurile de film pe care le urmăriți și la care doriți să participați cu producțiile proprii.
Mona Nicoară: Urmăresc selecția festivalurilor care au o identitate aparte ca selecție: mă interesează  mult, de exemplu, un nou festival din New York, The Art of the Reel, dedicat extinderii formei documentarului. Apoi, mă interesează mult festivalurile programate de o singură persoană cu gusturi limpede asumate: DokuFest în Kosovo e un astfel de festival. DokuFest mai e bun și la altceva ce eu cred că e esențial pentru un festival bun: creația unei “bule” temporare în care participanții la festival pot face conexiuni adânci, umane, nu doar acel networking profesional anost. În Românina, un festival care pentru mine le are pe toate e TIFF-ul: programarea are o identitate foarte clară și împinge publicul să gândească dincolo de convenții, iar “bula” de festival de la TIFF este cu totul specială.

Festivalier: Sunteți selecționer pentru festivalurile One World și fARAD de mai mulți ani. Vi se pare că filmul documentar devine tot mai vizionat în România și că festivalurile țin pasul cu această tendință?
Mona Nicoară: Mie așa mi se pare. Cred că documentarele de televiziune au deschis, de bine sau de rău, un apetit pentru non-ficțiune care se transferă parțial documentarelor de artă, de cinema. Pe de altă parte, asta afectează mai mult publicul de festival, care este deja auto-selectat. De acolo la publicul mai larg e o cale care încă nu a fost bătătorită. Încă aștept să văd că un documentar românesc are succes de box office semnificativ.

Festivalier: Ce planuri aveți pentru anul acesta, ce alte proiecte pregătiți?
Mona Nicoară: Deocamdată lansarea filmului, predatul și munca pentru festivaluri și îmi iau tot timpul și un alt mic proiect de scris. Dar am început să lucrez și la un proiect experimental împreună cu partenerul meu și aș vrea să explorez dezvoltarea unui alt documentar de lungmetraj, mai personal.

***

INFO

Producătorii documentarului “Distanța dintre mine și mine” sunt Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Păroiu și Alexandru Solomon. Dana Bunescu s-a ocupat de montaj imagine, sunet și sound design.

Imaginea este semnată de Ovidiu Mărginean și Rudolf Costin, muzica – de Nina Cassian, concepția grafică, efecte vizuale și generice – Șerban Jipa.

„Distanța dintre mine și mine” este o producţie Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (Statele Unite ale Americii) în coproducţie cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrulului Naţional al Cinematografiei și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Susținut de: Orange România, Altex România, Cine Globe, Avon Cosmetics Romania, Renault Commercial Roumanie.

Leave a Reply

X