Loading

Ne-am întors și suntem cu toți ochii pe FITS 2020

Dragi festivalieri,

Știm, n-a fost o perioadă grozavă pentru noi, daaaaar ușor, ușor revenim la ale noastre. Unele festivaluri au anunțat că se vor muta în online anul acesta, altele încearcă să-și schimbe datele de desfășurare și să păstreze ediția de 2020, în timp ce mai multe festivaluri de muzică au început să-și confirme line-up-urile pentru 2021. Oricum ar fi, noi am revenit pe metereze și o să vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă în continuare pe tărâmurile festivaliere.

Astăzi vă povestim despre Festivalul Internațional de Teatru de la SibiuFITS, festivalul nostru de teatru preferat, aflat în plină desfășurare. Prin ianuarie ne hotărâsem să ne luăm concediu și să participăm la tot festivalul de anul acesta, asta pentru că de fiecare dată când am fost am stat câteva zile și ne-a părut tare rău când a trebuit să plecăm. Iată că, în ciuda planurilor noastre, nu putem să fim la FITS de data asta, dar vine FITS la noi acasă, pentru că anul acesta totul se desfășoară online.

Și mai mult, acum este mult mai ușor să ții pasul cu programul festivalului pentru că ai toate spectacolele la doar un click distanță, deci chiar poți vedea mai multe spectacole din program. 

„Puterea de a crede / Empowered” – tema FITS 2020

Tema ediției 2020, anunțată de anul trecut, este „Puterea de a crede / Empowered” și parcă nici nu se putea potrivi mai bine cu contextul pe care-l avem cu toții, dar și cu felul în care se transformă anul acesta FITS.

Vom putea urmări peste o sută de evenimente din 30 de țări, de pe cinci continente. Peste 14.400 de minute de teatru, dans, muzică, circ contemporan, conferințe, dezbateri, spectacole lectură și spectacole pentru copii vor fi difuzate gratuit, din 12 până pe 21 iunie, pe site-ul FITS, www.sibfest.rodar și pe pagina de Facebook și canalul de YouTube.

Ediția din acest an va avea nu mai puțin de 13 secțiuni distincte: teatru, dans, outdoor, circ contemporan, muzică, operă, film, conferințe speciale, Therme Forum, Bursa de Spectacole, Platforma doctorală, dar și o nouă secțiune, „FITS for KIDS”, cu un program care începe zilnic la ora 9.30 și ține până la sfârșitul zilei, ora 24.

Și ca să-ți fie cât mai ușor să te orientezi, aici găsești programul complet, cu detalii despre fiecare spectacol în parte.

Foto credit: Cristi Cojocariu
 

Leave a Reply

X