Loading

Săptămâna Haferland – cel mai mare festival despre cultura săsească din Transilvania

Știți localitățile Archita, Cloașterf, Homorod, Rupea, Saschiz, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf sau Viscri? Dacă da, atunci sigur ați auzit și de Săptămâna Haferland, cel mai mare festival dedicat culturii săsești din Transilvania, care se desfășoară chiar în aceste localități.

Organizatorii ne-au anunțat că s-au decis să țină festivalul și anul acesta, în perioada 30 iulie – 3 august, și să respecte toate măsurile legale impuse.

Și dacă vă putem face și noi o recomandare, apropos de faptul că încă nu am scăpat de COVID-19 și că în continuare trebuie să fim precauți, ar fi bine să vă orientați spre festivalurile care au loc în mediul rural. Nu de alta, dar acolo este mai ușor să păstrați distanța socială și să vă asigurați că evitați orice pericol.

Sursa foto: pagina de Facebook Saptamana Haferland.

Ce puteți descoperi în zona Haferland?

Voi știați că primele poteci montane și cabane au fost construite de sași? Noi acum am aflat, deci nici nu a început festivalul și am și învățat ceva despre cultura săsească. Se pare că la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1880, a fost înființată Asociația Carpatină Ardeleană la Sibiu, care de-a lungul mai multor ani a construit trasee, cabane și refugii montane în masivele care mărgineau Transilvania.

Săptămâna Haferland își propune să aducă turiști în zonă atât pe perioada festivalului, cât și ulterior, într-un an în care cu toții ne vom orienta mai degrabă spre turismul intern. Turiștii pot descoperi aici tradițiile săsești, dar și inițiativele de revitalizare a zonei, fiindcă în ultimii ani s-a creat un adevărat ecosistem de mici antreprenori și localnici, iar ofertele de cazare și activitățile recreative din regiune sunt mult mai numeroase.

Sursa foto: pagina de Facebook Saptamana Haferland.

Deocamdată cam atât vă putem povesti despre ediția de anul acesta, a VIII-a, dar promitem să revenim atunci când aflăm mai multe detalii.

INFO 

Organizatorii evenimentului, Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga, împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Asociația Nowero Rupea și Primăria Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsesti, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești.

Mai mult, ediția din acest an se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Exceleneței Sale Dr. Markus Söder, Prim Ministru al Landului Bavaria.

Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

 

Leave a Reply

X