Loading

Simona Deaconescu, Director Artistic BIDFF: “Festivalul încearcă să ofere câteva deviații de la normalitate și să prezinte situații în care repunem în discuție valorile universale care ne guvernează viața.”

Săptămâna viitoare, mai exact în intervalul 6 -9 septembrie, de joi până duminică, vom avea a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF).

Este singurul festival de gen din România, iar tema de anul acesta va fi „[re]tracing”, adică urmele pe care timpul le-a lăsat în viețile oamenilor și ale comunităților din care fac parte. Este o ediție în care timpul are un rol foarte important, așa cum vom vedea și în materialul de mai jos. 

Ne place dansul, iubim cinematografia, iar despre festivaluri nici nu mai zicem. Așa că, îți seama cum suntem când apare la orizont o nouă ediție a BIDFF? Vrem să aflăm cât mai multe și să ne ratăm ceva. Așa că, am stat de vorba cu Simona Deaconescu, Director Artistic BIDFF, despre ediția de anul acesta a festivalului, dar și despre subiecte universal valabile. Așa a rezultat materialul de mai jos care sperăm să te convingă să mergi la festival anul acesta.

Aaa și neapărat să consulți și programul și să-ți cumperi bilete. 

***

 

Festivalier: Ce se întâmplă atunci când filmul întâlnește dansul?

Simona Deaconescu: Mie îmi place să spun că se întâmplă magie, cu toate că sunt un artist care lucrează cu principii științifice și tehnologie. Dar este ceva magic atunci când ai două tipuri de limbaj care se completează.

Dansul ca artă aduce o lume a gândirii abstracte, senzorială, reflexivă, critică, activistă și deschisă la nivel de interpretare. Filmul are capacitatea de a jongla cu timpul, de a ne transporta în spații diferite și de a ne apropia de acțiune. Atunci când iei aceste calități și le pui împreună se nasc niște “hibrizi”, cu mare potențial de inovare, adaptați la societatea contemporană și la felul în care începem să comunicăm.

Festivalier: Festivalul BIDFF a ajuns la a patra ediție. Cum este aceasta față de prima și cum s-a modelat festivalul pe parcursul celor patru ani?

Simona Deaconescu: BIDFF a crescut în complexitate atât la nivel de programare, dar și la nivel de discurs. Experiența anilor trecuți ne-a pus față în față cu creatori noi, care vin cu propuneri din ce în ce mai puternice. Prima ediție a fost o încercare de a ne apropia de public, de a testa ce anume ne place, ce ne intrigă, ce ne sperie, ce ne îndeamnă la dialog.

Festivalul este în continuă mișcare și transformare, la fel ca lucrările pe care le prezentăm. Încercăm să creăm un context pentru o manifestare care-și schimbă forma constant și nu este un lucru ușor. În cei patru ani am investit mult în demersul de a face publicul să înțeleagă cum s-a ajuns aici, cum s-au dezvoltat aceste lucrări, de ce e important să vezi filme, dar să le și pui în raport cu alte manifestări, precum expoziții de artă vizuală și performance-uri. Tot această experiență ne-a demonstrat că trebuie investit major în formarea profesioniștilor din domeniu, trebuie găsit un spațiu confortabil de dialog între oamenii dansului și oamenii filmului.

Promovăm lucrări cu caracter de creație colectivă, pentru că, dacă mai este ceva de descoperit în artă, cred că va veni dinspre tendința de anulare a discursului singular auctorial, spre o fluidizare a rolurilor fiecărui artist într-o operă.

Festivalier: Anul acesta ne propuneți un exercițiu de imaginație prin care ar trebui să retrăim realitatea pe mai multe axe: temporală, emoțională și psihologică. Care dintre aceste axe considerați că este cea mai importantă?

Simona Deaconescu: Timpul este important pentru ediția de anul acesta. Dar nu acel timp cronologic, linear ci un timp care permite suprapunerea unor realități. Trăim într-o epocă a mutării emoțiilor în virtual și a transformării lor în coduri de limbaj. Nu e o critică, e doar o observație. Se întâmplă – de câte ori nu avem ușurința de a pune semne grafice lângă o propoziție, dar ne vine foarte greu să exprimăm o emoție într-o situație din realitatea fizică? Ne transformăm, asta este clar și ține de noi cum vrem să abordăm această transformare. Aici intervine aspectul psihologic.

Filmul de dans oferă posibilitatea de a intra într-o stare de introspecție, prin prezentarea unor povești a căror linie dramaturgică este incertă. Eu prețuiesc mult această calitate în artă – incertitudinea – pentru că mă transformă pe mine, ca autor, într-un mediator al realității unei alte persoane și pe mine, ca spectator, într-un participant la decriptarea interioară a acțiunii de pe ecran. Cele trei axe funcționează împreună și oglindesc atât procesul realizării unui film de dans, cât și felul în care ne raportăm la ceea ni se întâmplă în viața de zi cu zi.

Festivalier: Tema ediției 2018 este [re]tracing, care s-ar traduce prin urmele pe care timpul le-a lăsat în viețile oamenilor și ale comunităților din care fac parte. Cum ne poate ajuta BIDFF să retrăim anumite momente și să le transformăm în ceva mai bun?

Simona Deaconescu: În 2016 am făcut un film de dans care se numește “Sonder”. Am luat termenul din “The Dictionary of Obscure Sorrows”, o platformă în care se încearcă găsirea unor cuvinte pentru niște emoții pe care le simțim cu toții, dar pentru care nu a fost atribuită încă o sintagmă. “Sonder” ar însemna realizarea faptului că orice trecător are o viață la fel de complexă și plină de încercări ca a ta.

Cred că urmărind acest principiu, BIDFF prezintă povești cu care putem empatiza cu toții, sunt cazuri aparent unice, dar care, în fond, apelează la niște resurse universale. Vorbim mult despre trecut în această ediție, pentru că prezentul ne-a învățat că e greu să-l ignorăm. Festivalul încearcă să ofere câteva deviații de la normalitate și să prezinte situații în care repunem în discuție valorile universale care ne guvernează viața.

Festivalier: În afară de filmele de dans din program, festivalul prezintă expoziții, spectacole, instalații și ateliere pentru profesioniști. Care ar fi un top trei al evenimentelor din program pe care nu ar trebui să le ratăm?

Simona Deaconescu: Nu aș rata instalația participativă “a museum (theatre)”, realizată de regizoarea franceză Clyde Chabot, care oferă șansa publicului de a se plasa și de a crea un autoportret politic și poetic, de a genera o micro-ficțiune. Se întâmplă la DESCHIS Atelier, pe 8 septembrie, de la ora 19:00.

“IRIS” este un spectacol în care ne întrebăm despre ce anume am vrea să vorbim atunci când viața se apropie de sfârșit. Spectacolul este deja sold out și are loc la Centrul Național al Dansului București, pe 9 septembrie, ora 18:30.

Pun pe această listă și “Hail the New Puritan”, un “docu-fantasy” exuberant și jucăuș care surprinde o zi din viața lui Michael Clark, în atmosfera post-punk a Londrei anilor ’80.

Festivalier: Competiția internațională de scurtmetraje a fost împărțită în două secțiuni – „[re]tracing Values” și „[re]tracing Time”. Cum ați ales temele acestor două subsecțiuni și ce v-ați dori să păstreze publicul după vizionarea celor 20 de filme selectate?

Simona Deaconescu: Am încercat să văd ce le unește ca subiect explorat și să încerc să le definesc printr-un cuvânt cheie, care pus în ecuația temei festivalului să facă sens pentru public. Filmele din „[re]tracing Values” fac o critică socială, surprind relațiile umane din spatele războiului sau dezintegrarea si recoagularea unei familii. Pe de altă parte în „[re]tracing Time” suntem martorii unor povești sălbatice, transfigurate sau de o frumusețe ireală, explorând impulsuri greu de acceptat. Este o selecție despre felul în care timpul alterează percepția despre corp.

Mi-aș dori ca spectatorii să plece cu întrebări de la proiecție, întrebări despre ei și despre felul în care valorile lor s-au schimbat o dată cu trecerea timpului. Mi-aș mai dori ca publicul să se deschidă către acest proces de analiză și imaginație, pe care îl propunem prin festival, un tip de relaționare greu de definit prin cuvinte, dar frumos de experimentat prin filme de dans.

Festivalier: Ați studiat coregrafia și ați regizat două filme de dans, Silent Places (2013) și Sonder (2016), ambele selectate în peste 30 de festivaluri din toată lumea. Ce ne pregătiți în continuare?

Simona Deaconescu: Anul acesta a fost anul în care mi-am trăit viața mai mult în valiză. După festival urmează o perioadă intensă în care voi prezenta alături de alți trei artiști (Olivia Nițis, Ciprian Ciuclea și Cătălin Crețu) o instalație performativă la Muzeul Național de Artă Contemporană pe 1, 2 și 3 octombrie. Din septembrie până în noiembrie voi pleca în mod constant în turneu, alături de colectivul cu care lucrez, cu două dintre lucrările pe care le avem în repertoriu: “Counterbody” și “Birdville”. La anul îmi propun să încep lucrul la un nou film de dans, care de data aceasta, va aborda o problemă socială, care ne afectează societatea de mai bine de 25 de ani.

Festivalier: Ce să facem pentru a ne găsi echilibrul într-o lume în care suntem tot mai agitați și mai preocupați de foarte multe lucruri în același timp?

Simona Deaconescu: Boom-ul de informație ne afectează pe toți. Mi se pare ridicol să spunem că am ajuns să fim dependenți de scroll, dar studiile arată că așa este. Nu văd cum am putea da înapoi, e utopic să crezi că există un fel de “downgrade” de la ceea ce experimentăm și vom putea să ne redobândim o orecare liniște. Eu încerc să mă adaptez prin deconectare, citesc, dansez și îmi imaginez că pot să privesc această dinamică a lumii ca un observator atent, care caută detalii.

***

Info

Bucharest International Dance Film Festival 2018 va avea loc la Cinema Elvire Popesco (Institutul Francez din România), Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, LINOTIP-Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar, Qreator, CINETIc.

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect al Asociaţiei Tangaj Dance, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Consulatului Onorific al Republicii Islanda la Bucureşti, British Council, Institutului Balassi și 4 Proof Film.

Informații suplimentare aici și aici. 

Leave a Reply

X