Loading

SoNoRo ajunge și la Cluj. Vezi programul!

După un periplu prin București și Timișoara, Festivalul SoNoRo ajunge astăzi și la Cluj și va poposi până pe 12 noiembrie. Așa cum era de așteptat, nu vom avea concerte în spațiile obișnuite, ci în unele special alese de echipa de organizare.

Festivalul propune patru concerte în care muzica clasică va fi acompaniată de artă vizuală, într-un concert-experiment la Casa Boema. De asemenea, vor mai fi și întâlniri cu artiștii, în cadrul deja tradiționalului Salon Muzical de la Banca Națională a României.

Celelate spații ce vor găzdui concertele SoNoRo sunt Biserica Reformată Calvină și Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai

Programul SoNoRo la Cluj

🎻 Joi, 9 noiembrie, în mansarda Casei Boema, va avea loc concertul Wear your other Side: Dr. Jekyll or Mr. Hyde?, unde participanților li se cere să-și lase acasă orice preconcepție despre muzica de cameră și să-și etaleze “the other side” printr-un dress code pe măsură. Sună așa de bine că am vrea să luam avionul până la Cluj chiar acum!

Programul cuprinde lucrări de Anton Arensky, Johann Sebastian Bach și Ludwig van Beethoven. Muzica va fi acompaniată de proiecția instalației video Inverso Mundus realizată de artiștii de origine rusă AES+F, ale căror lucrări au fost prezente la Bienala de Artă de la Veneția în 2007, respectiv în 2009.

Bilete aici. 

🎻 Vineri, 10 noiembrie, Banca Națională a României, sucursala Cluj, va găzdui o întâlnire inedită între muzicieni și public, în cadrul Salonului Muzical Home Alone.

Programul va cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Glière, Béla Bartók, Franz Schubert și Edward Elgar. Pe parcursul serii muzica va fi completată de istorisiri personale ale muzicienilor și detalii despre fiecare lucrare, povestea din spatele sunetelor având darul de a releva fațete nebănuite și de a îmbogăți experiența ascultării.

IMPORTANT: Accesul la acest concert este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

🎻 Sâmbătă, 11 noiembrie, registrul se schimbă în direcția unei coborâri profude în meditație și ridicare prin exaltare spirituală.

În Biserica Reformată Calvină va avea loc concertul “Labyrinth x 30”, o interpretare a Variațiunilor Goldberg, de Johann Sebastian Bach, în aranjament pentru vioară, violă și violoncel de Dmitry Sitkovetsky. Intrarea la acest concert este liberă.

🎻 Duminică, 12 noiembrie, Festivalul SoNoRo se va încheia în Cluj-Napoca cu un concert extraordinar în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai.

Programul concertului “Tema con Variazioni” cuprinde lucrări de Edward Elgar, Ralph Vaughan Williams și Franz Schubert. Concertul va fi susținut de muzicienii Diana Ketler (pian), Daniel Rowland (vioară), Max Baillie (vioară și violă), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) și Zoran Markovic (contrabas).

Bilete aici. 

Mai multe detalii pe www.sonoro.ro.

Biletele pentru concertele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim și de la casele de bilete ale sălilor de concert.

Leave a Reply

X