Loading

Tot ce trebuie să știi despre Smida Jazz Festival 2018!

Sau aproape tot, de fapt. Nu de alta, dar vom mai reveni în perioada următoare cu vești pe măsură ce le primim și noi direct de pe ulițele din Smida.

Înainte de orice, reluăm interviul nostru de anul trecut cu Răzvan Scurtu, inițiatorul festivalului și cel care face selecția artiștilor. Vei găsi acolo o serie de sfaturi care sunt perfect valabile și acum.

Smida Jazz Festival are loc anul acesta în perioada 17 – 19 august 2018. Știi cât este de cald în București în luna august, nu? Ei bine, Smida se află chiar în mijlocul Parcului Natural Apuseni, arie protejată care se numără printre ultimele zone naturale de carst împădurit de mari dimensiuni din întreaga Europă.

Mai mult, cătunul Smida se află la altitudinea de 1.100 de metri și are numai 22 de locuitori. Așadar, nu vei avea probleme cu canicula la Smida, dar nici cu străzile aglomerate cu sute de mașini. Acolo va fi răcoare și muzică faină, așa că ar trebui să te gândești serios să-ți faci viața mai bună și să mergi la festival.

Ce concerte vom asculta la Smida Jazz Festival?

Acum că am stabilit că ai deja motive serioase să mergi la Smida, îți dăm mai multe detalii și despre line-up-ul de anul ăsta.

Portico Quartet (UK), 17 august

Pe cei de la Portico Quartet îi așteptăm cel mai tare. I-am văzut deja de două ori în deplasare și de abia așteptăm să-i ascultăm live din nou. Dacă sunteți fani hang, atunci e musai să-i prindeți. Dacă nu știți ce este hang-ul, atunci tot este musai să aflați și, cine știe, poate descoperiți o nouă bucurie.

Portico Quartet este format din: Duncan Bellamy (tobe), Jack Wyllie (saxofon și clape), Milo Fitzpatrick (bas) și Keir Vine (clape).

Interesant de știut: și-au ales numele foarte simplu: erau la un recital în Italia, iar la un moment dat a început ploaia și s-au mutut sub un portic ca să poată continua. Et voila: Portico Quartet!  

Piesa noastră preferată: Cittagazze.

Sons of Kemet (UK), 19 august

Despre Sons of Kemet și, mai ales, despre noul lor album – “Your Queen is a reptile” –  am auzit numai de bine. Inițiatorul trupei este saxofonistul Shabaka Hutchings, câștigătorul premiului BBC Radio 3 New Generation Artist în 2010, un artist care nu se sfiește să vorbească prin arta sa despre aspectele mai puțin pozitive ale monarhiei britanice, dar și despre migranți și problemele pe care le întâmpină aceștia.

        Alături de Shabaka, din trupă mai fac parte:  Seb Rochford, Tom Skinner și Theon Cross.

        Interesant de știut: Sons of Kemet a câștigat Best Jazz Act la MOBO Awards 2013.

Piesa noastră preferată – My Queen is Harriet Tubman.

Spirit Cave (Danemarca/ Norvegia), 19 august

“I get inspired by the variation of energy, by the balance resulting out of it, and by the harmony emanated by stillness.” susține Marilyn Mazur, fondatoarea trupei, în acest interviu pe care vi-l recomandăm.

Toți artișii invitați anul acesta se potrivesc foarte bine unui festival open-air, dar dintre toți, cei de la Spirit Cave chiar vor fi în elementul lor în Parcul Apuseni.

Membrii trupei sunt: Marilyn Mazur, Nils Petter Molvaer, Eivind Aarset și Jan Bang.

Interesant de știut: Trupa a fost fondată de Marilyn Mazur, o percuționistă care a avut un parcurs fantastic de la bun început și care a cântat alături de Miles Davis, Wayne Shorter sau de Gil Evans.

Piesa noastră preferată – aici.

Kimmo Pohjonen (Finlanda), 18 august

Aici cred că fotografia este un prim indiciu asupra muzicii pe care o vei asculta la acest recital. Kimmo Pohjonen vine din Finlanda și cântă la acordeon de la vârsta de 10 ani. Totuși, nu te aștepta la un concert de acordeon clasic, la un jazz cuminte. Nu. Vei avea de a face cu o muzică experimentală, sunete și vibrații care par ale unei orcheste întregi.

Interesant de știut: Kimmo a început să iubească acordeonul după ce i-a ascultat pe cei de la Texas and Cajun Louisiana, pe Flaco Jimenez, Queen Ida și Astor Piazzolla. De Piazzolla a fost impresionat, așa că a plecat imediat la Buenos Aires ca să învețe compoziția Tango Nuevo semnată de acest muzician.

Piesa noastră preferată – Keko.

Barabás Lőrinc Quartet (Ungaria), 18 august

Trompetistul și compozitorul Lőrinc Barabás este inițiatorul acestui grup format în 2015, un amestec de jazz cu muzică electronică, groove și rock.

Membrii trupei sunt: Lőrinc Barabás (trompetă), Zoltán Cséry (clape), Attila Herr (bas), Zsolt Nagy (tobe).

Interesant de știut: Lőrinc Barabás a fost invitat la festivaluri internaționale importante, cum ar fi Montreaux Jazz Festival sau iTunes Festival (Londra).

Piesa noastră preferată – Five.

Immortal Onion (Polonia), 17 august

Immortal Onion – un grup de muzicieni tineri, originali, contemporani. Sunt considerați ca fiind una dintre revelațiile noului val de muzică de avangardă. Se spune că muzica lor s-ar situa în același univers cu Tigran Hamasyan, Phronesis sau Aron Ottignon.

Membrii band-ului sunt: Ziemowit Klimek, Tomir Śpiołek și Wojtek Warmijak.

Interesant de știut: Trupa are o relație strânsă cu industria cinematografică. A creat coloanele sonore pentru două filme de animație care au fost aplaudate la Festivalul Internațional de Film de Animație II din Gdansk și la Festivalul de Film Silent din Cracovia.

Piesa noastră preferată – First steps.

KRiSPER (România), 18 august

Trupa este formată din Adi Stoenescu (pian electric), Alex Arcuș (saxofon), Marcel Moldovan (tobe), Michael Acker (bas) și Harvis Cuni Padron (trompetă).

Interesant de știut: Vei avea de a face cu un mix de jazz, rock și pop. Va fi un recital experimental.

Paperjam (România), 19 august

Proiectul Paperjam a fost creat în anul 2012 de către Mihai Moldoveanu (JazzyBIT).  La Smida Jazz Festival 2018 va veni în următoarea formulă: Lucian Naste (Helen), Alexei Țurcan (Travka) și Radu Pieloiu (Sebastian Spanache Trio).

Interesant de știut: Vom asculta un amestec de jazz, muzică electronică, rock și hip-hop.

Muntet (România), 17 august

Cvartetul Muntet a fost inițiat de saxofonistul Alex Munte, alături de Albert Tajti  – pian, Michael Acker – contrabas și Victor Stoica – tobe.

Interesant de știut: Pe lângă compozițiile proprii, la Smida vei asculta și momente artistice inspirate din free jazz-ul lui Ornette Coleman sau John Coltrane, dar și improvizație pură.

Aici găsești abonamentul tău!

Direct de la organizatori am aflat că un abonament la festival asigură accesul unei singure persoane la concertele și activitățile din timpul festivalului, pe întreaga durată a acestuia, între 17 și 19 august, adică pe parcursul a 4 zile și 3 nopți.

Biletele/zi la festival costă 65 de lei, iar biletele/zi la camping vor putea fi cumpărate doar la fața locului, în limita disponibilității locurilor, la prețul de 25 de lei.

IMPORTANT: Abonamentele au prețul de 139 de lei până pe 31 iulie și sunt de găsit pe Eventbook, Eventim și Bilete.ro, cât și la partenerii acestora, precum și pe ghidlocal.com.

După această perioadă, între 1 și 17 august prețul unui abonament devine 169 de lei.

***

INFO

Smida Jazz Festival este organizat de Asociația Transylvanian Cultural Development, care își propune să susțină jazzul de avangardă, atât românesc, cât și străin, încercând o simbioză, o sinteză a mai multor genuri și stiluri de muzică.

Mai multe detalii despre program și nu numai găsiți pe pagina de Facebook și pe site.

Credit foto: Smida Jazz Fest.

 

Leave a Reply

X