Loading

Un festival cât 70 de culturi: World Experience Festival 2018!

Ne bucurăm tare mult când vedem că unele festivaluri cresc în doar câteva ediții cât altele în mult mai multe. 

Astăzi îți povestim despre un festival tânăr, la a IV-a ediție, dar care ai zice că se desfășoară de cel puțin 10 ani.

World Experience Festival, cunoscut până recent ca Festivalul Ambasadelor, va avea loc în perioada 3 – 9 septembrie, la ARCUB și în Parcul Titan, iar conceptul de anul acesta este Sounds of the world – “Sunetele Lumii”.

 70 de ambasade, institute culturale, organizații internaționale, comunități etnice și minorități naționale și peste 80 de artiști din mai multe colțuri ale lumii vor veni la București la unul dintre cele mai complexe proiecte multiculturale din Europa de Est. Sau poate chiar cel mai complex, ce să mai!

    „WE Festival este cel mai curajos proiect de diplomație culturală  din România, care răspunde provocării de a dezvălui ideea de Muzică a Lumii în formele sale cele mai neașteptate și contrastante într-un festival unic prin specificitatea lui, cu un impact cultural uriaș, întrucât interoghează posibilitățile de contact între culturi și ne invită pur și simplu să simțim la scară mică ce înseamnă să fim cu adevărat Cetățeni ai Lumii”– Andreea Dănescu, Director & Fondator World Experience Festival

Cum arată programul și la ce să vă așteptați?

Ediția 2018 va fi ca un traseu sonor care va invita publicul să descopere mai multe țări și civilizații prin intermediul spectacolelor de muzică live și performing arts, expozițiilor și instalațiilor interactive, conferințelor, cinematografiei, dar și gastronomiei, tradițiilor și atelierelor creative multiculturale și multietnice.

Sudan, Italia, Cipru, Argentina, Brazilia, Cuba, Peru, Iran, Indonezia, Congo, Siria, Irlanda, India, Palestina, Croația, Japonia, Albania – sunt doar câteva dintre țările pe care le vom cunoaște mai bine în cadrul ediției 2018.

Deocamdată, evenimentele principale din program arată cam așa, dar vom reveni cu vești pe măsură ce aflăm și noi mai multe de la organizatori.

Program

I. Expoziţia centrală Sounds of the World – Zona indoor de World Art organizată la ARCUB (Hanul Gabroveni) //3-9 septembrie || Program vizitare: între orele 11:00 – 21:00

  • Expoziţia muzicală interactivă: Sounds of the world Sunetele Lumii: Un concept de expoziție caleidoscopică de artă muzicală care va aduce în prim-plan instrumentele și anumite genuri muzicale și sonorități din diferite zone ale lumii.
  • Workshopuri: The Sound Experience – Experiența Sunetului: work-shop-uri şi ateliere prin care participanţii vor avea ocazia să testeze şi să experimenteze câteva dintre cele mai interesante instrumente tradiţionale din mai multe zone geografice, dar și ceremonii culturale autentice.
  • Conferinţe: World Musical Dialogue, o serie de evenimente discursive şi ateliere dedicate muzicologiei lumii cu experți din domeniul muzical naționali și internaționali care vor aborda teme precum muzica văzută ca un instrument diplomatic, orașele creative muzicale din rețeaua UNESCO, dar și despre muzica pe cale de dispariție și conservarea patrimoniului muzical.
  • World cinema: peste 15 proiecții cinematografice, atât documentare, cât și filme artistice care vor aborda tematici ce țin de muzica și dansurile lumii.

2. Zona outdoor de Word Bazaar & World Music & Shows organizată în Parcul Titan (intrarea Globul Lumii) // 7 – 9 Septembrie || Între orele: 12:00 – 22:00

  • Scena principală a festivalului– artişti din întreaga lume vor avea spectacole exotice de muzică şi performing arts pe scenă din Parcul Titan, într-un program efervescent, multicultural, plin de culoare şi ritm.
  • Bazar multicultural – pavilioane de prezentare în care toți participanții festivalului (ambasade, organizări, minorități etnice) îşi vor expune obiecte reprezentative de patrimoniu cultural, vor organiza ateliere artistice şi degustări gastronomice.
  • World Food Arena – restaurante, food trucks, dulciuri și băuturi răcoritoare cu rețete autentice pentru țări din America Latină, Asia, dar și din Europa.

Publicul beneficiază la toate evenimentele și momentele din timpul festivalului de intrare gratuită.

Toate țările participante pot fi găsite aici: https://world-experience.ro/participanti/.

 

INFO World Experience Festival 2018!

World Experience Festival este inițiat și organizat de Asociația ESCU.

Parteneri instituționali și/sau finanțatori: Cu patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO și al Ministerului Afacerilor Externe, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Sectorului 3, Departamentul pentru Relații Interetnice, cu sprijinul Institutului Cultural Român, InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor.

Parteneri media: Agerpres, Forbes Romania, ForbesLife, Iqads & Smark, Festivalier, The Romania Journal, OZB, Radio România Cultural, FEEDER.ro, Telekom Electronic Beats, Șapte Seri, National Geographic Romania și National Geographic Traveler, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Media Trust.

Susținători și prieteni: ARCUB, Asociația EDIT, ROFTA – Asociația Română de Food Truck.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook și pe site-ul oficial.

Leave a Reply

X