Arta Codruței Cernea îmbracă literatura lui Yalom
Vellant a reeditat o colecție Irvin Yalom, unul dintre cei mai iubiți autori ai editurii. Ceea ce ni s-a părut uimitor a fost faptul că pe copertele acestor reeditări sunt lucrări ale Codruței Cernea, o artistă pe care o admirăm extrem de tare pentru universul vizual pe care îl creează.
***
Raisa: Avem 5 titluri reeditate de Vellant, cu 5 imagini care îți aparțin. Sunt lucrări din serii diferite – patru lucrări din seria Paradise of Lost Desires și una aparținând seriei Future Nostalgia, care însă leagă perfect titlurile lui Irvin Yalom. Cum a decurs procesul de selecție a operelor?
Codruța: În data de 9 iunie anul trecut am primit un email de la Doru Someșan, editor coordonator la editura Vellant, în care îmi scria că ar fi interesați să folosească unele detalii din lucrările mele pentru designul unor coperte. Am o legătură frumoasă cu cei de la Vellant, iar când am înțeles că e vorba de o serie de autor Irvin Yalom și că au nevoie de imagini care să creeze o identitate vizuală coerentă, le-am trimis aproape tot portofoliul de lucrări.
Ca și observație, în acea perioadă lucram la primul meu catalog și aveam dificultăți în a alege o pictură pentru copertă, renunțând astfel la toate celelalte, așadar m-am bucurat cu atât mai mult de această propunere. Procesul de selecție s-a finalizat în câteva luni și a aparținut în totalitate echipei editurii; la fel și designul copertelor, eu fiind doar recunoscătoare și mulțumită de alegerile lor.
Raisa: Coperta este învelișul protector al unei cărți, dar și un soi de rezumat a ce urmează să consumăm, un fel de poartă care te conduce spre lumea autorului. Ai simțit că Yalom se poate deschide ușor în spatele lucrărilor tale?
Codruța: Ideal, coperta funcționează ca o invitație de a deschide cartea. Picturile mele sunt rezultatul unei căutări.
Mă confrunt des cu indecizia și cu senzația de dezintegrare, astfel că procesul de materializare a unei picturi este foarte potrivit mie, pentru că nu trebuie să am totul clar de la început. Stabilesc doar compoziția și apoi am timp și spațiu să mă lămuresc. Pictez și treptat lucrarea mi se dezvăluie și la final îmi arată ceva ce nu știam anterior. Dacă privim lucrurile din perspectiva asta, imaginea de pe copertă anticipează căutarea și întrebările mereu prezente în cărțile și munca de psihoterapeut a lui Irvin Yalom.
Raisa: Lucrările tale sunt (și) despre locurile în care trăim, despre forme și spațialitate, iar literatura lui Yalom predominant despre interiorul în care trăim. Cum reușește arta (ta) să reașeze anumite vieți și arhitecturi interioare?
Codruța: Pe pânză totul este posibil. Am acumulat multă informație vizuală și acum urmăresc satisfăcută cum creierul meu alege, combină și creează compoziții perfect croite pe ce mă preocupă la un moment dat. Primele mele serii de lucrări sunt concentrate mai mult pe experiența individuală, pe un timp privat, reflexiv. De ceva timp am devenit preocupată de relația dintre individ și mediul în care trăiește; către ce îl împinge, ce facilitează sau împiedică contextul respectiv. Vizual, mă interesează să creez o scenă în care se poate întâmpla orice.
Ce fel de artă ne atrage spune multe despre felul în care relaționăm cu lumea din jur și cu propria viață. Privirea mea este una contemplativă, mai detașată. Îmi place să zbor cu mintea într-o zonă poate mai puțin articulată, nefixată pe probleme foarte specifice unui timp sau spațiu. Acționez doar când se formează un impuls interior puternic… consum multe experiențe exclusiv mental…
Tot ce se vede pe o pânză pictată e o iluzie, iar iluzia mea preferată este cea a distanței care are implicit o dimensiune meditativă și facilitează introspecția. Lucrările adevărate sunt vii și transformatoare. Să fac un privitor să se oprească, să îi arăt ce este posibil, ce merită păstrat și iubit, e tot ce pot să îmi doresc mai mult.
Raisa: Arta ta transmite multă liniște, ne arată drumuri și direcții. Yalom, psihanalist și psihiatru, ajută prin literatura lui să unească aceste drumuri și să clarifice direcțiile. Cât de tare a contat în parcursul tău de artist să îți clarifici direcțiile, să îți ordonezi drumurile? Există acea percepție asupra laissez-faire-ului după care se lasă ghidat artistului. Este acesta doar un mit?
Codruța: În general, pentru a deveni vizibili, artiștii muncesc mult, sunt constanți, dinamici și implicați activ într-o paletă mai largă de activități, pe lângă practica de atelier. Fiecare artist dă o formă zilelor în funcție de stilul de lucru, de bioritm, de ce alte responsabilități mai are. Am văzut artiști care se mobilizează cel mai bine înaintea unei expoziții, alții care lucrează amestecat cu întâlniri, vizite și conversații.
Eu prefer să pictez în singurătate neîntreruptă. Închid ușa atelierului și nu ies pentru nimic timp de câteva ore pentru a nu-mi bruia starea. Mi-am definit o rutină pentru zilele de atelier, în care diminețile îmi aparțin, iar după-masa pictez. Dar există zile, săptămâni sau chiar luni în care nu materializez nimic. Îmi place să mă pierd, să mă dezechilibrez și apoi să reiau lucrurile de unde le-am lăsat, dar poate cu o perspectivă nouă.
Am înaintat mereu într-un ritm propriu, rareori stimulat din exterior, așa că după 12 ani, nu mă simt epuizată, ci din contră, că abia acum încep. Nu m-a interesat să ajung într-un loc pe care să îl numesc al meu, ci să deschid cât mai multe uși și să tot merg.
În medie, pictez un an și jumătate la o serie de lucrări, le expun, fac o pauză și apoi o iau de la capăt. Simt că în timp s-a format un traseu tot mai consistent, pe care doar trebuie să îl intuiesc și să îl urmez. Simt foarte clar organicitatea parcursului, faptul că e un proces viu și că există un moment ideal pentru ca o lucrare să apară. Dar sunt mereu pe vârfuri. Mă bucur de un univers mai bogat și de mai multe idei valide, dar materializarea lor cere la fel de multă concentrare și consum de energie. Nu există scurtături.
Raisa: Pe lângă copertă, un alt aspect important în compoziția unei cărți este titlul. Tu cum și când dai titlurile colecțiilor/ seriilor/ expozițiilor tale?
Codruța: Depinde 😊
Dacă nu vin pur și simplu, caut să mă pun în starea potrivită. În cazul unor lucrări, opțiunea e foarte clară; la altele sunt indecisă și găsesc titlul potrivit după ceva timp, chiar ani. Titlul seriilor coincide cu titlul expozițiilor personale. De asemenea, încerc să am variante de titlu atât în limba română cât și în limba engleză.
În primele serii Mă întreb la ce te gândești și Singuri Împreună, titlurile sunt mai poetice, menite să completeze atmosfera reflexivă a lucrărilor (Ceva de vânat, Ca prin vis, Mereu în altă parte).
Îmi amintesc că alegerea titlului pentru seria Zboară, alunecă, plutește mi-a dat ceva bătăi de cap. Am trimis chiar un email câtorva prieteni în care le ceream părerea. Seria asta a reprezentat o renunțare destul de radicală la mult din ce a însemnat vocabularul meu vizual de până atunci, iar titlurile au reflectat la rândul lor schimbarea (Trei canoe pe fond galben, Barcă, Fragment de parapantă).
Cel mai mult îmi place claritatea titlurilor lucrărilor din seria Viitoare Nostalgie (Future Nostalgia). Sunt compacte – un singur cuvânt – și trec ușor dintr-o limbă în alta (Reverie, Picnic, Diorama, Nocturnă/Nocturne, Miraj/Mirage).
În ce privește Paradisul dorințelor pierdute… sintagma dorințe pierdute exista de la început, fiind preocuparea care a alimentat permanent materializarea seriei. Inițial mă gândeam să o numesc Peisaje pentru dorințe pierdute. Paradisul a venit mai târziu. Seria a fost începută în 2019 și finalizată în 2021. Am pictat așadar pe un fond general tensionat… au apărut stări și lucrări noi… titlurile lucrărilor au venit și ele pe rând.
Seria pe care o pictez acum e încă nenumită. Am ajuns într-o zonă surprinzătoare și pentru mine și deocamdată mă simt ca un martor involuntar.
Raisa: Dacă ai avea o bibliotecă întreagă cu cărți ilustrate doar de tine, ai împrumuta acele cărți cunoscuților, cu riscul de a nu fi înapoiate?
Codruța: Am o atitudine protectoare față lucrările mele, dar îmi este tot mai clar că rostul lor este să plece în lume și să comunice în afara bulei artistice, să creeze legături. Așadar, da, le-aș împrumuta știind că asta va duce la discuții surprinzătoare și bogate, dar și la ocazionale pierderi.
Raisa: Ne spui, te rugăm, trei autori pe care i-ai recomanda oricând?
Codruța: Cuvântul scris sau povestit mi-a amprentat copilăria și adolescența. Ca adult, îmi face plăcere să cumpăr cărți și să le am peste tot în jur, dar recunosc că nu citesc cât mi-aș dori. Mai degrabă ascult discuțiile cu scriitori despre cărțile lor și despre cum le scriu, decât le citesc.
Acestea fiind zise, cărțile lui Irvin Yalom au fost precum un prieten bun și înțelegător când am traversat o perioadă de inflexiune puternică, așadar le recomand călduros și mă bucur pentru cei care urmează să le descopere.
Și, în acord cu ce spuneam mai sus, îmi permit să recomand cărțile, dar și interviuri (youtube) cu Elif Shafak, Zadie Smith, Margaret Atwood, Yuval Noah Harari, pentru o privire mai nuanțată asupra lumii în care trăim și cu Lydia Davis pentru umor, îndemn la experiment și explorarea posibilităților limbajului.
