Mihaela Georgescu: „Singurul lucru pe care l-am știut de la primul spectacol a fost că eu la impro nu renunț câte zile voi avea.”

Mihaela Georgescu a studiat jurnalismul, a lucrat o lungă perioadă în contabilitate și s-a îndrăgostit de improvizație în 2012. De atunci jonglează cu spectacole, repetiții și un job stabil.

Face parte din Urban Impro și trupa iELE, este înnebunită după orice format în care poate integra poezia și de când a descoperit impro a încetat să se mai întrebe ce o să se facă când va fi mare.

De la jurnalism la contabilitate și la improvizație – cum s-a conturat drumul tău artistic în jurul pasiunilor, cum ai ajuns în lumea teatrului de improvizație și ce s-a schimbat în viața ta datorită acestuia?

Mihaela Georgescu: Traseul meu profesional și artistic ar putea fi rezumat foarte simplu prin “am spus “da, și” înainte fără să știu că fac asta”. Am ajuns la contabilitate ca urmare a job-ului pe care l-am avut în facultate, spre surprinderea tuturor profesorilor de matematică și științe exacte pe care i-am avut, așa cum am ajuns acum să lucrez în resurse umane. Nu se știe niciodată din ce domeniu o să ajung să ies la pensie, dar dacă se introduce un cod COR și pentru asta, mi-ar plăcea să fie din improvizație. Deși nu știu dacă m-aș lăsa convinsa să mă retrag.

Am ajuns să fac impro din întâmplare și uitându-mă în urmă, multe din lucrurile minunate din viața mea s-au întâmplat pentru că am fost întâmplător unde trebuia să fiu. Am început să merg la cursuri de teatru de improvizație mai mult la insistențele unei prietene și nicio clipă nu m-am gândit că o să fac impro în afara cursurilor. M-am gândit că e ceva fun de făcut miercuri seară, ceva ce mă scoate din rutină. Am avut noroc să mă vadă băieții de la Urban Impro la o lecție deschisă și să îmi propună să mă antrenez cu ei. Din acel moment pot să spun că viața mea s-a schimbat pentru că am descoperit ceva ce vreau să fac tot restul vieții mele. A fost ca și când am găsit locul în care toate lucrurile care mă fac să fiu “eu” să aibă un scop.

Partea cea mai bună e că de oricâtă rutină aș avea parte în viața profesională, am parte de aventură la impro. Ca să citez un coleg improvizator, e ca și când aș avea două cariere în paralel.

Ce știai și ce nu știai despre impro la debut și care sunt cele mai importante lecții învățate până acum pe scenă? Ce înseamnă acum pentru tine improvizația? Și ce e în continuare magic? Dar dificil?

Mihaela Georgescu: Vedeam din afară când se distrează improvizatorii, dar nu îmi imaginam cât de prins poți fi în momentul sau în scena în care te afli, că sunt momente în care nu mai există altceva în afară de tine, partenerul de scenă și povestea dintre personajele voastre.

Nu știam că e ok să nu știi de la început “unde”, “de ce”, “când” pentru că o să descoperi alături de colegi.

Nu știam că un spectacol prost e la fel de important pentru dezvoltare ca unul bun.

Singurul lucru pe care l-am știut de la primul spectacol a fost că eu la impro nu renunț câte zile voi avea.

De la debut și până acum, improvizația a ajuns să fie o parte foarte importantă a vieții mele. De la ceva ce mă scotea din zona de confort a ajuns locul în care simt că sunt cu adevărat eu. Chiar dacă nu sunt doar “eu” în personajele pe care le joc. De fiecare dată când aud întrebarea “unde te vezi peste x ani?”, primul gând îmi fuge la improvizație.

N-o să înceteze vreodată să mi se pară magic felul în care minți diferite pot țese aceeași lume pe scenă. Cum ideile unor improvizatori diferiți ca stil, gândire, ritm ajung să se întâlnească în același punct, și să fie un punct coerent. E fascinant și felul în care dacă tu crezi cu adevărat în ce faci pe scenă și publicul o va face alături de tine. Dar tot aici e și partea dificilă, să rămâi prezent, să asculți cu adevărat, pentru a înțelege nu pentru a răspunde, să o iei treptat pe firul narativ al spectacolului fără să te judeci. Sau, dacă vorbim de shortform, să nu rămâi blocat în ce nu a mers bine la proba anterioară și să îți păstrezi cheful de joacă.

Aniversezi anul acesta 10 ani de improvizație și joci cu o poftă nebună în numeroase spectacole. Povestește-ne despre activitatea ta de anul acesta și cele mai plăcute/ fericite momente.

Mihaela Georgescu: 2022 a fost anul în care ușor, ușor am început să ne întoarcem la cum știam că e viața de improvizator. Una din marile bucurii de anul acesta a fost reluarea Impro Battle-urilor organizate de Urban Impro n B52, după doi ani de pauză. Ne-a fost dor de energia publicului, de trupele invitate și am avut ocazia să văd improvizatori extrem de talentați care au participat pentru prima oară la Battle.

O altă bucurie personală a venit cu spectacolele “Așa mi-a venit” care au loc în The Fool. Acolo am avut șansa să joc alături de improvizatori foarte faini cu care nu am mai împărțit scena până atunci și ăsta e încă un pas pe care îl fac în afara zonei de confort. Show-urile sunt dinamice și mă distrez indiferent că sunt în scenă sau pe margine.

Am reluat Lyric Hotel&Spa la Recul, spectacol dezvoltat anul trecut în secțiunea Experimental a Festivalului Național de Improvizație, sub coordonarea lui Bogdan Untilă. E minunat când un spectacol lucrat pentru Festival continuă să iasă la scenă, iar Lyric este un spectacol care ne provoacă și ne surprinde de fiecare dată când îl jucăm.

Dar dacă ar fi să aleg un moment care mi-e drag din tot ce am făcut anul acesta, ar trebui să fie spectacolul “Șlagăre Nemuritoare” pe care îl joc cu Vlad Pasencu și în care, pornind de la sugestia publicului, improvizăm piese inspirate de stilul șlagărelor epocii de aur, spectacol pe care l-am reluat anul acesta, tot în Recul.

Cum ai ajuns în echipa Festivalului Național de Improvizație și ce te încântă cel mai mult la festival? În ce măsură activitățile și spectacolele de până acum te-au influențat în carieră sau în viața personală?

Mihaela Georgescu: Îmi place foarte mult să scriu despre spectacolele de impro pe care le văd sau în care joc, să duc vorba mai departe despre fenomen. Așa că atunci când mi s-a propus să mă alătur echipei și să ajut pe partea de promovare și social media a fost ca și când aș fi luat castingul vieții mele. De la promovarea pentru ImproBattle aveam deja laptopul plin de poze cu improvizatori, acum am ajuns la nivelul stalker digital.

Festivalul mi se pare că e o sărbătoare a improvizatorilor, din punctul meu de vedere ar trebui să fie o sărbătoare legală. Este o ocazie pentru improvizatori să se întâlnească, să facă schimb de idei, să participe la workshop-uri și să se bucure de spectacolele colegilor. Spectacole care sunt mindblowing în fiecare an. Îmi place la nebunie să văd spectacole foarte bune ale altor trupe de impro sau ale colegilor care joacă în distribuții diferite. Nu e doar o bucurie pentru mine ca spectator, dar și un imbold spre îmbunătățire.

Ce îți dorești cel mai mult ca improvizator? Dar ca spectator?

Mihaela Georgescu: Ca improvizator vreau să mă distrez și distracția mea să se întâlnească la jumătatea drumului cu distracția spectatorului. Dacă eu mă distrez mai mult, ceva nu merge bine. Dacă în timpul ăsta reușesc să mă scot și din zona de confort și să fiu mândră de ce am făcut pe scenă, pot să dorm liniștită.

Ca spectator vreau să mă bucur de show, vreau să cred în povestea pe care mi-o spun improvizatorii, să mă simt transportată în Universul acelui spectacol. Nu privesc spectacolele de impro cu un ochi critic, apreciez micile stângăcii sau momentele în care pur și simplu astrele nu se aliniază, toți am fost acolo. Vreau să văd oameni care se bucură de moment, cărora le face plăcere să fie pe scenă și care sunt gata să fie alături de colegii lor. Vreau să văd bucurie contagioasă.

Celor care n-au descoperit încă lumea teatrului de improvizație – povestește-le pe scurt ce vor regăsi la aceste spectacole, în special la festival.

Mihaela Georgescu: Spectacolele de improvizație au o doză aproape nesănătoasă de curaj, să te urci pe scenă fără să știi ce o să se întâmple, despre ce o să fie vorba, ce o sa joci… dar să o faci oricum, știind că e foarte posibil ca spectacolul respectiv să fie “acel spectacol”, în care ești blank… asta e ceva ce trebuie văzut. Când acest curaj întâlnește imaginația, talentul, abilitatea de a asculta și de a colabora, atunci știi că ai nimerit la un show bun.

Un show bun de impro o să te facă să te întrebi pe la jumătate dacă nu te-a mințit prezentatorul atunci când a spus ca nimic nu este pregătit dinainte. Și nu e, de asta e atât de magic când iese foarte bine.

La Festival ne așteaptă ceva diferit pentru că anul acesta nu am avut trupe care s-au înscris cu spectacole, am avut regizori care au venit cu viziunea unor show-uri pe care le-au lucrat cu distribuții formate în urma unor castinguri. Pentru cineva care nu este familiarizat cu improvizația, nu pare mare lucru, dar să scoți un spectacol în urma a maxim 10 antrenamente alături de oameni cu care nu ești obișnuit să lucrezi, asta este o provocare pentru un improvizator. Personal, de abia aștept să văd spectacolele elevilor și studenților dar și “Shhh”, un spectacol care pune accentul pe non-verbal.

Ce ne poți spune despre spectacolul regizat de Bogdan Untilă în care ai fost distribuită anul acesta a cărui premieră va avea loc în festival?

Mihaela Georgescu: “Bivolul sună întotdeauna de două ori” este un spectacol pentru care a trebuit să-mi fac teme acasă, în sensul că a trebuit să mă familiarizez cu stilul lui David Mamet. Eu + impro = love tocmai pentru că sunt o leneșă de performanță și în general la spectacole, în afară de antrenamentele pe care le avem împreună, nu trebuie decât să ciulesc urechile și să casc ochii în spectacol. Dar mi-a plăcut la nebunie să descopăr o lume nouă. Stilul lui Mamet ne-a scos din zona cu care eram obișnuiți ca improvizatori, iar repetițiile au fost o bucurie.

Am ocazia să lucrez cu improvizatori minunați cu care nu am mai lucrat până acum, iar Bogdan este un coordonator excepțional. Nu vă dau spoilere, dar o să fie un spectacol intens, în care publicul va detesta și va îndrăgi personaje, un spectacol despre ambiție, despre învingători și ceilalți.

Poate fi văzut în premieră pe 16 septembrie, de la 20:45, la Festivalul Național de Improvizație, pe scena Recul, în Splaiul Unirii 160.

____________________________

Interviu realizat de Anca Macoviciuc pentru Festivalier.