Miracolul islandez: Sjón

Romane în care se întâlnesc miturile și realitatea, poezii, versuri pentru piese de Björk și pentru filme de Lars von Trier, cărți pentru copii și librete – Sjón jonglează dezinvolt cu formele artistice.

Pe Sjón l-am întâlnit la FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași. Romancier și poet islandez, prieten foarte bun de ani de zile cu Björk, cea căreia i-a scris numeroase piese, Sigurjón Birgir Sigurðsson a primit Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic și a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru versurile de pe coloana sonoră a filmului “Dancer in the Dark” (“Dansând cu noaptea”), regizat de Lars von Trier.

Când am dat ochii cu el, Sjón purta o geantă elegantă de piele maro pe umăr, ochelari cu ramă groasă Yves Saint Laurent la ochi și un parfum care mi-a rămas tot festivalul în jur. Se vorbește foarte mult despre creativitatea islandeză, creativitate venită de pe acea insula fascinantă, cu 300.000 de locuitori, numeroase fiorduri, cu saga, edda și un nucleu artistic miraculos. Când îl citești, îl asculți, îl vezi, Sjón este exact ca acea insula: un nucleu uman fascinant.

După interviul pe care l-am înregistrat, l-am întrebat ce simbolizează cele trei inele pe care le poartă pe degete: un inel cu un ochi, cumpărat în urmă cu 30 de ani din New York, pe când călătorea cu o trupă rock, un inel cu o ancoră care îl stabilizează în viață pentru că îi aduce aminte de origini, mai ales de bunicul lui marinar, și un al treilea inel pe care scrie Sjón și Islanda, astfel încât să se simtă ca acasă oriunde ar merge.

Raisa: Când aveați 16 ani ați publicat prima carte de poezie. Vă amintiți cine v-a citit primul poem?

Sjón: Cred că unul dintre prietenii mei, dar mai mult ca sigur iubita mea de-atunci. Cu toții mi-au zis că poemele mele sunt suficient de bune pentru a fi publicate și eu credeam la fel. Așa că, aceea a fost o ediție mică, publicată în regim propriu în 1978. Am reușit să am și un comunicat de presă despre el, preluat apoi de două ziare. În anul următor am publicat a doua carte, recenzată apoi în presă. Impresiile erau pozitive, nimeni nu mi-a zis niciodată să mă opresc și am continuat să scriu.

Raisa: Și încă o faceți.

Sjón: Și încă o fac pentru că nimeni nu mi-a zis să mă opresc.

Raisa: Viața dumneavoastră arată ca o piesă care ascultată pe repeat se aude mereu diferit. Cum vă țineți departe de monotonia în care unii oameni intră atât de ușor, pe repeat?

Sjón: Sunt foarte curios despre viețile oamenilor. Mă uit la foarte multe filme din toată lumea, citesc romane, poezii, nuvele, ziare, reviste, interviuri, mă duc la concerte, teatru, dans contemporan. Sunt într-o continuă căutare de idei și atmosfere care mă stimulează. Ador să văd lucrări ale artiștilor, să consum arta celor din jur, să văd modurile lor de a sta departe de monotonie. Poate cel mai important lucru în arta de a crea este inspirația. Muzica îmi inspiră scrisul, repetițiile unei note muzicale dintr-un cântec mă ajută să scriu o poezie și tot așa. Regula pentru o zi ideală: să văd, să ascult sau să experimentez un lucru nou și ciudat în fiecare zi. Poate fi o simplă imagine văzută pe internet, pot fi 3 minute dintr-o piesă sau o expoziție de artă. Ceva ce îmi era străin cu câteva secunde înainte.

Raisa: Scrieți librete, poezii, romane, teatru, cărți pentru copii, versuri. Cum decideți în ce formă artistică puneți o idee? 

Sjón: Eu colecționez idei, le scriu în agendă sau în foldere, în laptop. Mai pățesc să notez idei și apoi să pierd notițele și mă bântuie amintirea că am avut o idee notată undevă, cândva. Dar am credința că dacă nu-mi amintesc acea idee, ea nu a fost suficient de bună. Așa mă împac eu cu ideile pierdute și nerecuperate. De obicei, când am o idee, știu automat dacă e bună pentru poezie, pentru monolog de teatru, libret, roman sau versul unei piese. O înmagazinez ca atare și când am ceva de scris sau de compus, apelez la acea idee corect înmagazinată, chit că o am în buzunar de 20 de ani – ideile bune pot să-și aștepte rândul chiar și 20 de ani.

Raisa: Cum se schimbă o idee în funcție de forma artistică în care este exprimată? Astfel zic, devine iubirea mai intensă în poezie decât în teatru?

Sjón: Da, cred că fiecare formă diferită de artă apasă în felul ei pe sentimente. Spre exemplu, iubirea este cel mai greu subiect de pus în poezie pentru că s-a scris atât de mult despre ea și a trecut prin atâtea faze, încât scriind despre iubire, mai niciodată nu vei putea folosi cuvântul “iubire” ca atare. Poți folosi cuvântul “iubire” într-un poem care nu e despre iubire, dar nu îl poți folosi direct într-un poem de iubire. Așa că, va trebuie să găsești un mod complet diferit de a exprima iubirea. În muzică, însă, datorită sonorității, cuvântului, “iubirea” (“love“) poate fi oricând folosit – odată ce e cântat, un cuvânt se conectează automat cu emoția, cu inima. Dacă mergem apoi către libret, deja poți avea tragedia în iubire, deci iubirea melodramatică. Într-un libret poți depăși orice limită pentru că poveștile în operă și operetă pe asta se bazează: pe cele mai intense și puternice sentimente. Dacă în poezie nu poți folosi cuvântul “iubire”, în operă te poți așeza în genunchi, poți urla cuvântul IUBIRE și apoi poți muri liniștit pe scenă.

Raisa: Cum este să trăiți în viața asta contemporană cu mintea plină de mituri pe care o aveți?

Sjón: Este foarte util pentru că miturile te ajută să cunoști caracterele umane, iar sistemele mitologice te conduc la a înțelege cum funcționează lumea acum. Sunt tipologii umane care nu se schimbă deloc. În fond, viața toată e un mit.

Raisa: Ați scris versurile celor mai cunoscute piese cântate de Björk. Printre ele și “I’ve seen it all”, din Dancer in the Dark, nominalizată la Premiile Oscar. Cine e Björk pentru dumneavoastră?

Sjón: Eu și Björk suntem prieteni din adolescență, mă leagă de ea un infinit de nopți albe în care beam vin, vorbeam despre poezie, suprearealism, artă japoneză, muzică, filme, artă sau plănuiam vieți viitoare. Ceea ce ne-a unit de am ajuns la o asemenea prietenie a fost iubirea pentru lucrurile ciudate. Nu doar că descoperim lucruri ciudate împreună, dar și producem lucruri ciudate împreună. Este ca sora mea și tocmai de asta mi-e destul de greu să vorbesc despre Björk: ea e familia mea și sunt mândră de surioara mea. Cine să fie? E sânge din sângele meu artistic.

Raisa: Vorbiți des despre storytelling ca fiind partea noastră animalică ce ne umanizează, un animal ce ne umanizează. Cum sau de unde putem adopta un astfel de animal?

Sjón: Nu cred că este animal care poate fi adoptat, ținut prizonier sau deținut. Este, pur și simplu, acolo în tine și trebuie să fie liber, fără lesă. Miza cea mare rămâne păstrarea animalului în viață pentru că dacă ții storytelling-ul în viață, ții, de fapt, ființa umană în viață.

Raisa: Nominalizarea la Premiile Oscar este ceva grandios. A schimbat ceva în mod real această nominalizare?

Sjón: Nu a schimbat nimic în cariera mea. A fost uimitor să merg pe covorul roșu, cu toate elicopterele în aer, jurnaliști, fotografi, blițuri, reacții ale reporterilor, cele mai mari vedete din lume. Acea noapte a făcut să pară totul foarte firesc. Eram ca într-o sufragerie cu cele mai mari nume la nivel mondial și nimeni nu îmi putea spune că eu nu am voie pe canapeaua respectivă. A fost minunat, dar nu a schimbat nimic în literatura mea, ci doar am primit o etichetare – acum sunt tipul nominalizat la Oscar.

Raisa: Este literatura mai lipsită de emoție pentru că îi lipsește muzicalitatea dintr-o piesă? Comparați artele așa?

Sjón: Nu, fiecare artă are beneficiile și limitările ei și tocmai de aceea apelez la atât de multe forme artistice – mă bucur de fiecare limitare și de fiecare beneficiu. Compensez și jonglez.

Raisa: O carte pe care ați transforma-o într-o piesă și o piesă pe care ați transforma-o într-o carte?

Sjón: Vai, ce întrebare grea! “Sympathy for the devil”, The Rolling Stones, a fost inspirată de “Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov. Ce aș face eu acum ar fi să iau piesa “Sympathy for the devil” și s-o transform la loc în “Maestrul și Margareta”.

Raisa: Care este cel mai bun sfat primit vreodată?

Sjón: Nu l-am primit eu personal, dar l-am citit în urmă cu câțiva ani într-un interviu cu Sam Shepard, un actor și dramaturg american. El spunea că cel mai important lucru pentru un scriitor e să se tolereze pe sine pentru “o să petreci o grămadă de timp singur cu tine și dacă nu te placi pe tine, dacă nu-ți place să fii în propria-ți companie, atunci nu poți fi scriitor”. Deci, trebuie să te placi pe tine măcar așa, un pic, pentru a fi scriitor.

Raisa: Ce formă de artă nu v-a ieșit niciodată?

Sjón: Dansul contemporan.

Raisa: Cel mai greu subiect despre care ați scris?

Sjón: Când Catherine Deneuve, actrița din “Dancing in the dark”, a fost întrebată despre dificultatea de a lucru cu Lars von Trier și Björk, căci caracterele lor chiar sunt cu-adevărat dificile, ea a zis: “Nu vreau să discut despre asta”. După ce ai văzut un spectacol de balet minunat, nu vrei să te uiți la picioarele pline de răni și sânge ale dansatorilor. Mereu avem dureri și greutăți de înfruntat, dar la final, când opera de artă iese, nu te mai gândești la ele, ci doar te bucuri de arta creată. Abia atunci poți fi pregătit să te rănești din nou la picioare.

Raisa: Ce este fericirea pentru dumneavoastră?

Sjón: Mă simt fericit în fiecare primăvară, când sunt pe coastă, la mine acasă în Islanda, văd păsările migratoare că se întorc acasă. Imaginea asta îmi aduce liniște și fericire.

Raisa: Deci, fericirea este o liniște.

Sjón: Și invers.

___________________________________________________________

Interviu realizat de Raisa Beicu în cadrul FILIT și publicat în Harper’s Bazaar România.