Loading

Oedip Rege în regia lui Declan Donnellan

Merg adeseori în Craiova doar pentru a urmări activitatea extraordinară a Teatrului Național Marin Sorescu. Sunt extrem de impresionată de actorii pe care teatrul craiovean îi are, de regizorii pe care a reușit să îi adune la un loc, de festivalul lor, Shakespeare, care deja a ajuns la cea de-a 13-a ediție și care în acest an a avut peste 160 de evenimente în 20 de spații indoor și outdoor și peste 40.000 de spectatori.

Având această admirație pentru munca lor, mă urc dimineața în mașină sau în naveta lor culturală, văd un spectacol care merită văzut și mă întorc acasă, în București, în aceeași zi. Așa am făcut și pentru spectacolul OEDIP REGE de Sofocle, în regia celebrului Declan Donnellan.

După-amiaza a început cu o scurtă conversație cu regizorul Declan, cel care alături de partenerul său Nick Ormerod a înființat compania Cheek by Jowl. Prima producție a companiei a fost The Country Wife și a avut premiera în anul 1981 la festivalul de la Edinburgh. De atunci, compania a călătorit în toată lumea cu diferite spectacole în engleză, franceză și rusă. În anul 1989, acesta a devenit regizor asociat al Royal National Theatre din Londra. Donnellan a regizat pentru Festivalul de la Avignon (Cidul)Maly Drama Theatre din St. Petersburg (The Winter’s Tale), Noel Coward Theatre (Shakespeare in Love), Piccolo Teatro Milano (The Revenger’s Tragedy) și de asemenea, Falstaff, pentru Festivalul de la Salzburg, împreună cu Claudio Abbado. El a creat și a regizat spectacolele balet Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi din Moscova.

Declan Donnellan în conversație cu jurnaliștii

După exuberanta conversație cu regizorul, am mers în sala de teatru, care însă nu era chiar sală, ci scenă. A fost un spectacol itinerant, deci ne-am plimbat prin teatru, am stat în picioare, ne-am apropiat de actori și uneori actorii ne-au atins, ne-au integrat în scenariu sau s-au ascuns după noi. Căci noi, spectatorii, am jucat rolul tebanilor și întregul traseu a devenit astfel cu mult mai intens.

regizorul Declan Donnellan și actorii în timpul repetițiilor

Declan Donnellan a adus una dintre cele mai bune piese de teatru ale Antichității în contemporan. Un Oedip în costum, o Iocasta în rochie roșie, un Creon în trench, fragilitatea experienței umane și tragedia cunoașterii, confruntări dintre om și destin care rămân printre noi indiferent de timpuri.

Am călcat la un moment dat în urmele de sânge lăsate de Oedip pe jos, în cetatea Teba. Am tresărit puternic și am așteptat cu sufletul în pioneze ceea știam că va fi cel mai greu moment al spectacolului: finalul. Oedip suferă o cădere nervoasă și își scoate ochii, considerând că aceștia sunt cei din cauza cărora nu a văzut adevărul.

Claudiu Mihail, un actor fantastic, a făcut un rol extrem de greu, iar la acest final de spectacol mult așteptat ieri, a reușit să ne cutremure.

Următoare reprezentație va avea loc în data de 19 iunie – sper să ajungeți. Să mergeți pregătiți cu încălțări comode și cu gândurile lui Declan Donnellan care a spus că:

Tragediile nu sunt despre eroi, ci despre noi, oamenii obișnuiți. Pentru început, ele pot părea ca o pictură exotică, dar care, la o examinare mai atentă, devine o oglindă. Procesul ne poate aminti că, dacă vreodată arătăm cu degetul spre oricine altcineva, vom descoperi că mai avem alte trei degete, îndreptate spre noi, chiar dacă ascunse în palma noastră.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

OEDIP REGE

de Sofocle

Traducerea: Theodor Georgescu, Constantin Georgescu

Regia: Declan Donnellan

Scenografia: Nick Ormerod

Muzica: Cári Tibor

Asistență de regie: Laurențiu Tudor

Asistență de scenografie: Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu

Cu: Claudiu Mihail, Ramona Dragulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi și Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol.

Foto credit: Cristian Floriganță.