Identitatea pictorului Radu Băieș

L-am cunoscut pe pictorul Radu Băieș fix înaintea expoziției sale, “Reconstruind Identitatea”, de la The H Gallery (Calea Victoriei 109, București). Reprezentând tematizarea momentului de cumpănă în care are loc fractura identității, solo show-ul răzbate din sfera personală către cea a experiențelor generale, cărora fiecare privitor le adaugă sensuri diferite.

Radu Băieș (n. 1988, Cluj, România) trăiește și lucrează în Cluj. A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj și a expus în România, Cehia, Germania, Italia, Ungaria și Taiwan. În afară de tehnică (ulei pe pânză), un alt aspect specific lucrărilor lui este aducerea în prim plan al obiectelor sau formelor umane redate în culori terne și plasate în contexte greu de identificat, la limita negării spațiului. Aceste apariții izolate au abilitatea definirii unei atmosfere ermetice care poate să fie pusă în raport cu tradiția simbolistă, în special cu arta lui Paul Gauguin.

Raisa: Te-ai născut și trăiești în Cluj. Cum ți-a fost copilăria acolo? Primeai cadou pensule sau acuarele?

Radu: Nu pot să zic că fac parte din categoria asta tipică. Nu primeam acuarele, nu voiam să fiu pictor de mic. Aveam un prieten al cărui frate picta și desena și de fiecare data când ajungeam în vizită la ei, eram fascinat de universul acela aparte. Vedeam ce desene făcea și căutam să pierd cât mai mult timp acasă la ei. Răsfoiam tot felul de caiete cu desene, ideile lui, schițele. A fost un fel de magnetism care nu m-a părăsit niciodată. Din clasa a V-a, de la 12 ani, părinții m-au dat la ore de pictură și grafică. Liceul nu l-am făcut la Arte Plastice, dar deja știam că asta îmi doresc. Mi-a prins cumva bine că am avut o educație atipică pentru că am intrat în facultate fără să am rețete clasice care se învață în școli.

Raisa: În liceu ai continuat să pictezi, chiar dacă studiai altceva?

Radu: Da, făceam pregătire și aveam acces la atelierul unui prieten care picta. Aveam cheile de la atelier și de 3-4 ori pe săptămână doar despre asta era vorba.

Raisa: Cum a fost să îl ai pe Marius Bercea profesor?

Radu: L-am avut profesor în primii ani de facultate. Un profesor foarte bun, dădea teme contemporane, la zi, extrem de bine informat. Și acum este un artist de la care ai foarte multe de învățat. Mi-a plăcut să îl am profesor și cred că mi-a prins tare bine în devenirea mea artistică.

Raisa: Cum arată ritmul muncii tale? Lucrezi programat în atelier, preferi disciplina sau inspirația spontană?  

Radu: Cum se vede și în pictura mea, am o pictură figurativă, destul de controlată ca manieră de muncă, o pictură metodică. Nu sunt un pictor gestual, chiar dacă mai am și suprafețe mai abstracte. De obicei, genul acesta de pictură impune un anumit ritm. Așa că, încerc să pictez aproape zilnic. Din fericire, eu mă ocup doar cu pictura, așa că am reușit să ajung la o frecvență constantă a muncii mele.

Raisa: Dar îți mai iei și concedii de la acest job full-time?

Radu: Haha, ciudat să îl numim job, dar, da, am nevoie și de concedii. Orice artist ajunge la un moment dat la burnout. Sau simți, pur și simplu, că trebuie să umpli vasul, să experimentezi un film bun, să ai o conversație palpitantă, să produci sinapse, să creezi teme noi.

Raisa: Mulți artiști trăiesc cu teama că la un moment dat vor rămâne fără idei, fără inspirație, cu foaia albă. Tu trăiești frica asta că ți se va termina impulsul creativ?

Radu: Nu cred că se va termina. Atâta timp cât îți păstrezi o curiozitate vizavi de viață, subiectele apar. Într-adevăr, te poți sătura de un anume subiect pe care l-ai tatonat, spre exemplu, cinci ani de zile. Și simți că vrei să schimbi sau să adaugi lucruri noi, dar dacă îți ții vie curiozitatea de a avea discuții noi, de a vedea locuri noi, cred că apar temele. În cazul meu, toate temele sunt autobiografice, din viața de zi cu zi. Extrag idei din propria-mi experiență cu viața, mi se pare varianta care funcționează pentru mine.

Raisa: Ce crezi că trebuie să facă un artist în România pentru a fi un artist de succes?       

Radu: Nu știu ce sfaturi pot să dau, însă munca este un factor cheie.

Raisa: În România, piața artei este una încă neclară. Avem puține case de licitații, procese instabile, nu o putem numi neapărat o industrie închegată. Cum lupți cu suprafața asta nisipoasă ca tânăr artist? Care e relația ta cu piața în care activezi?

Radu: Este o întrebare foarte bună, care m-a preocupat și pe mine mult timp și am fost curios ce spun și colegii noștri din alte țări. Având ocazia să cunosc artiști din Slovacia, Cehia sau alte țări, am constatat că și ei au aceleași temeri ca noi. Cred că orice categorie de job are o doză de teamă asupra viitorului, asupra a ceea ce faci mai departe. Totuși, lucrurile se așază cu timpul. Cei care rezistă în timp deja ajung să-și fac contacte, se construiesc poduri, scurtături. Generațiile cu 10 ani mai mari au participat la ușurarea muncii noastre pe undeva, au deschis unele cărări.

Aici depinde mult de fiecare în parte, perioade grele au fost, vor mai fi, dar avem și perioade ușoare. Până la urmă, este o chestiune de anduranță. Dacă stăm să ne gândim, din cele mai vechi timpuri, suferința a fost parte din inspirație și s-au făcut lucruri foarte bune pe baza ei. Nu sunt nici adeptul ideii că artistul trebuie să sufere, să fie boem, dar cred că suferința poate fi parte din evoluția spirituală. Suferința poate fi uneori un profesor bun.

Raisa: Ți-ai format identitatea prin artă sau mai degrabă arta ți-a construit identitatea?

Radu: Mie mi se pare că lucrurile astea două se îmbină în cazul meu. Tema cu identitatea, mai degrabă un stil artistic, începe să capete contur. Asta presupune să treci prin anumite faze, să-ți dai seama ce-ți place, ce nu-ți place. Poți să semeni cu anumiți artiști, după aia nu-ți mai plac, te interesează alții, dar în timp rămân câteva repere pe care vrei să le păstrezi și-ți dai seama că nu le poți epuiza așa ușor.

Raisa: Și-atunci îți găsești identitatea ca artist?

Radu: Atunci începi să o găsești. Atunci începi să te formezi. Și sinceritatea mai e importantă în găsirea identității artistice.

Raisa: Vizualul expoziției exprimă o imagine care, deși e foarte lizibilă, pare că și dispare. Despre apropiere, dar în egală măsură despre renegare, despre memorie și uitare. Este, oare, arta o formă de a trăi mereu între simțăminte?

Radu: Da, cred că ai descris mai bine decât aș putea eu să o fac. Mă bucur că ai simțit asta pentru că mereu am fost preocupat să nu spun într-o lucrare tot, să las și privitorul să completeze. Din cauza asta desenez adeseori obscurul, am scene mai neclare. Din punctul meu de vedere, o pictură care descrie tot poate să fie spectaculoasă, să te impresioneze ca tehnică, dar riscă și să se epuizeze foarte rapid. În momentul în care reușești să înglobezi și partea asta de mister, atunci mintea este obligată să tot revină, să tot gândească, să tot completeze povestea și restul imaginii.

Raisa: Prin câte combinații și încercări trec combinații cromatice până ajungi unde vrei? Este un proces cronofag sau intuitiv?

Radu: Intuitiv. A fost o perioadă în care eram foarte atras de albastru, de griuri. Acum observ că încep să-mi placă tot mai tare cromaticile calde – oranj, roșu.

Raisa: Ți s-a mai încălzit viața oare? Ți s-a pastelat prezentul?

Radu: Da, acum am o fetiță de aproape 4 ani și cred că, încercând să am un discurs plastic destul de onest, se reflectă perioadele prin care trec.

Raisa: Reușește oare arta mai degrabă să ajute la vindecarea răului decât la augmentarea binelui?

Radu: Acum, că ai menționat lucrurile așa, realizez că mulți îmi spun că au un sentiment de melancolie și nostalgie când văd lucrările mele. Devin meditativi privindu-le. Poate că asta a fost o fază prin care am trecut și în care poate încă sunt. Dar nu mi-am pus niciodată problema așa de profund. În cazul meu, mă frământă anumite întrebări – uneori sunt mai spirituale, alteori mai filosofice sau lumești. Automat, preocupările mele se reflectă în ceea ce pictez.

Raisa: Care este pictura de care ești cel mai atașat și de ce?

Radu: Nu am nicio pictură, însă am momente când nu îmi mai plac anumite picturi. Au fost picturi care mi s-au părut bune, apoi le-am mai lăsat deoparte vreo 2 ani de zile.

Raisa: Și ce se întâmplă cu lucrările puse pe tușă?

Radu: Le modific, trec prin procesul de maturare. Nu cred că tot ceea ce fac trebuie să fie din prima foarte bun.

Raisa: Care este momentul de care ești cel mai mândru din cariera ta de pictor? Sau în ce moment ți-ai zis: “Gata, e bine ce fac”?

Radu: De obicei, momentele acestea sunt scurte, nu țin mult. Tind să cred că o mare satisfacție ai atunci când te poți ocupa doar de arta ta, să nu ai un alt job. Nu cred că ar trebui să existe un astfel de moment în care să zici că de aici încolo sunt artist. Am văzut și artiști foarte în vârstă care încă au frustrări sau frământări legate de atelier. În momentul în care ești dedicat și foarte pasionat de ce faci e cam greu să ajungi într-o zonă de confort – atunci, automat te-ai opri din evoluție.

Raisa: Cu ce mare pictor al istoriei ai fi vrut să te întâlnești?

Radu: Un artist care a rămas mereu cu mine, încă de pe la 12 ani e Fra Angelico, mi se pare foarte, foarte consistent.

Expoziția “Reconstruind Identitatea” poate fi vizitată până în data de 10 noiembrie 2022, la The H Gallery, un spațiu dedicat artei contemporane, fondat în 2022. Situat pe Calea Victoriei nr. 109, The H Gallery este un parter eclectic, perfect încadrat în contrastul firesc al arhitecturii emblematicei străzi bucureștene.

Program vizitare

• Miercuri – Duminică // 14:00-19:00.