Loading

TOP 5 FITS 2022

Vorba aia: primul FITS nu se uită niciodată! Și-a fost prima mea ediție, în care am văzut peste 15 spectacole indoor și nici nu mai știu câte altele outdoor. Auzisem despre magia Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, dar adevărul e că trebuie să trăiești pe cont propriu experiența asta și abia atunci înțelegi despre ce este vorba.

Contribuie la acest miraj și Sibiul, un oraș plin cu oameni faini, cu cafenele chic și locuri pe care nu prea ai cum să nu le iubești. Totul e suficient de aproape, încât să ajungi la timp la spectacolele programate, iar dacă te pierzi pe traseu, găsești instant altceva de făcut.

Cea de a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, începută pe 24 iunie, a cuprins peste 800 de propuneri în program, mai mult de 3500 de participanți care au sosit la Sibiu din 75 de țări și au luat parte la evenimente susținute în 80 de spații. Tema acestei ediții a fost FRUMUSEȚE. După o perioadă în care urâțenia pare că a pus stăpânire pe viețile noastre, cele două săptămâni de festival chiar ne-a reamintit despre frumusețea care încă mai există în noi, în artă, în cei alături de care trăim.

Probabil că cea mai grea treaba în a fi spectactor FITS este selecția spectacolelor. Adeseori, ai de ales din 2-3 piese programate în paralel și schimbi datele între ele, faci permutări, dar niciodată nu ajungi la schema care să te mulțumească pe deplin. Dar, cum spunea unul dintre organizatori: să nu ajungi la tot ce îți dorești face parte din FITS.

Așa că, m-am resemnat și eu la un moment dat că nu voi putea bifa chiar tot ce îmi notasem și am încercat să mă bucur de ce reușesc să văd. Am promis că voi face și un top al spectacolelor preferate. Așa, pentru mine, pentru a vedea de-a lungul anilor cum se schimbă acest top. Așadar:

 

5. POVESTEA PRINTESEI DEOCHEATE // Silviu Purcărete

4. SUFLETUL PORTUGALIEI // Pedro Jóia & Miguel Ramos

3. ETERNA REÎNTOARCERE // Compagnie Mossoux-Bonté

2. GRĂDINA PARADISULUI // Vertigo Dance Company

1. NEVOIA DE MÂNGÂIERE //  Kibbutz Contemporary Dance Company

Ediția a 30-a a Festivalului Internațional de la Sibiu va avea loc între 23 iunie și 2 iulie 2023. Ne vedem acolo!